Călin Gheorghe Apostol și Katia Sanginesi sunt concubini, iar ea i se adresează lui Apostol cu ”soțul meu”, dar nu sunt căsătoriți cu acte.
Katia Sanginesi, de 55 de ani, din Roma, face parte celebra organizație mafiotă ‘Ndràngheta, cu sediul în Calabria, Italia.
Poliția susține că i-a prins pe cei doi în flagrant delict, însă, în realitate, aceștia au reușit să arunce în aer al doilea bancomat, au luat banii și apoi au fugit, deși se pare că ar fi fost filați.
Românul Apostol și italianca mafioată Katia rămân în arest
Tribunalul Constanța a dispus luni, 6 martie, începerea judecății în cazul atacului de la bancomatele din localitatea Castelu și de la Pavilionul Expozițional.
Cei doi infractori periculoși au cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv însă magistrații Tribunalului Constanța le-au respins cererea, așa că vor rămâne după gratii cel puțin până la data de 8 aprilie 2023.
Citește și: Canibalul care a invitat o studentă olandeză la cină și a mâncat-o și-a găsit sfârșitul
Au ucis o pisică
În explozia de la Pavilionul Expozițional Constanța, provocată de Apostol și Katia, a fost ucisă o pisică și au fost înregistrate distrugeri.
Citește și: VIDEO&FOTO Frumoasa și puternica polițistă care s-a luptat cu traficanții la frontiera cu Ucraina
Filajul Poliției a fost un rateu total în acest caz, întrucât nu se poate vorbi despre un flagrant atâta timp cât explozia a avut loc și au existat pagube, iar cei doi autori au fost pinși în trafic abia ulterior.
Bancomatul de la Pavilionul expoziţional din Constanţa a fost aruncat în aer noaptea trecută, în jurul orei 3:30. O pisică a murit în urma exploziei.
Citește și: Luxul afișat de beizadeaua lui Niculae Bădălău: supermașini și excursii exotice cu Bianca Drăgușanu
Paznicii au auzit bubuitura puternică, au sunat imediat la 112 şi au ieşit afară în încercarea de a-i prinde pe hoţi.
Prinși în trafic, nicidecum în flagrant
Aceștia au scăpat inițial, dar au fost prinşi în trafic de poliţişti la 4 kilometri distanţa de zona în care au dat lovitura. Poliţiştii au descoperit în maşina celor doi o mare sumă de bani.
Surse din anchetă spun că este vorba despre persoane bănuite de astfel fapte şi în Italia. Femeia ar face parte din una dintre cele mai puternice grupări mafiote din Italia, temuta 'Ndrangheta.
Principalii suspecţi sunt aceeaşi care în urma cu 10 zile au aruncat în aer un bancomat în loclaitatea Castelu, judeţul Constanţa. Poliţiştii nu au reuşit să-i reţină la acel moment, dar i-au pus sub urmărire şi i-au reţinut după această nouă lovitură.
Citește și: Cât de periculoase sunt nevestele Cordunenilor: arest și control judiciar pentru cămătărie și șantaj
Pe 18 noiembrie, poliţia a fost alertată după ce un bancomat instalat chiar lângă sediul Primăriei şi al Poliţiei Locale din localitatea Castelu, a fost aruncat în aer. Atunci, au fost alertate şi trupele SRI pentru că nu se ştia cu exactitate ce tip de explozibil s-a folosit.
Poliţiştii au reuşit să-i identifice pe cei care au comis fapta şi i-au pus sub filaj.
Despre ce flagrant vorbește Poliția?
Cei în cauză, un bărbat, de 48 de ani, respectiv o femeie, de 55 de ani, sunt bănuiți și de comiterea unei fapte similare în localitatea Castelu și a unei tentative, prin același mod de operare, comise în Mamaia.
În prezent, bănuiții se află la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea audierii, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru stabilirea întregii activități infracționale.”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.