Alexei Grișaev, fost adjunct al atașatului militar al Ambasadei Rusiei la București, apare într-un clip care poartă titlul „Caracatița spionilor ruși în Europa de Est”, în mai multe fotografii alături de ambasadorul Valeri Kuzmin, dar și de persoane despre care se susține că ar fi contactele românești ale spionului, respectiv cetățeni români de la care ar fi încercat să obțină informații.
Citește și
Pentru exploziile la depozite de arme, Rusia dă vina pe un bulgar otrăvit cu Noviciok
Putin întocmește lista neagră cu „statele neprietenoase”. Care sunt acestea
Grișaev ar fi, potrivit informațiilor Digi24, agent GRU - serviciul de informații al Armatei Federației Ruse, și ar fi urmărit să obțină de la persoane din România informații din domeniul militar, despre activitatea forțelor NATO și despre interesele aliaților europeni și americani ai României.
El a fost declarat persona non grata pe teritoriul României și a fost expulzat.
Ambasadorul Rusiei în România a avut o reacție virulentă față de pierderea lui Grișaev, iar purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a amenințat cu expulzarea simetrică a unui oficial român de la Moscova.
Cehia și Bulgaria au acuzat agenți ruși că ar fi fost implicați în exploziile de la depozite de arme, expulzând diplomați ruși.