VIDEO NASA dezvăluie unde vor fi bazele permanente americane pe Lună


NASA a identificat zone pe Lună unde ar urma să aterizeze astronauții americani, la mare distanță de teritoriul explorat de Neil Armstrong și de ceilalți astronauți de pe Apollo. Agenția spațială a selectat 13 posibile regiuni la Polul Sud al Lunii, unde există gheață în cratere.
Prima misiune umană de aselenizare pe Lună după aproximativ 50 de ani este programată pentru 2025 și ar fi prima aselenizare cu echipaj de la ultima misiune Apollo din 1972.
NASA a promis să readucă oamenii pe suprafața lunară în timpul Administrației Trump, un plan preluat și de actualul președinte, Joe Biden.
Programul Artemis este conceput pentru a crea o prezență permanentă pe și în jurul Lunii.
Locațiile selectate de NASA, toate aflate într-un grup de șase grade latitudine față de Polul Sud, oferă locuri de aterizare sigure și suficient de apropiate de regiunile permanent umbrite pentru a permite echipajului să efectueze deplasări pe solul lunar, în misiuni cu o durată de șase zile.
Acest lucru, a precizat NASA, le-ar permite astronauților „să colecteze mostre și să efectueze analize științifice într-o zonă fără compromisuri, obținând informații importante despre adâncimea, distribuția și compoziția gheții de apă care a fost confirmată la Polul Sud al Lunii".
Citește și
VIDEO Cel mai mare râu subacvatic din lume trece pe sub Marea Neagră. Are 60 km și vine din Bosfor
VIDEO Aviz lui Putin: SUA au trimis bombardiere B-52 cu capacitate nucleară în Marea Britanie
Apa este importantă pentru a susține viața umană, dar și pentru că părțile sale componente - hidrogenul și oxigenul - pot fi folosite pentru propulsia rachetelor, ca parte a proiectului de a merge mai departe, pe Marte.