Statul la coadă și îmbulzitul la reduceri par a fi „sporturi naționale”. Cele mai recente imagini de la Drobeta Turnu Severin arată acest lucru. Mii de persoane au stat la coadă și au blocat tot orașul la deschiderea noului McDonald’s, primul restaurant de acest gen din oraș.
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s pe piața locală, a anunțat deschiderea celui de-al 100-lea restaurant din România, în Severin. Iar la deschidere oamenii s-au călcat în picioare, așa cum se întâmplă de fiecare dată când se deschide câte un magazin sau restaurant nou.
Citește și: Zeci de clujeni s-au îngrămădit la un magazin ca să cumpere mobilă cu defecte. Fugeau prin depozit
Oamenii din Drobeta Turnu Severin nu au mai ținut cont de nimic și au acceptat să stea în picioare ore bune doar pentru a gusta preparate. Parcarea în care s-au adunat cu toții a devenit neîncăpătoare și abia dacă se mai putea respira acolo.
Cel mai probabil, au existat persoane care nu au mai prins nimic, căci cei de la McDonald’s sigur nu au fost pregătiți pentru un număr atât de mare de clienți.
Citește și: VIDEO Cum a reușit o promoție la cașcaval să „încaiere” clienții. Imaginile au devenit virale
Între ironii și bancuri, localnicii s-au înghesuit la cartofii prăjiți.
Unul dintre utilizatorii TikTok, care a filmat marea de oameni prezentă la deschidere, a scris chiar că la eveniment a participat tot orașul Severin.
Comentariile au fost pe măsură: „Nici de Înviere nu sunt atâția”, a scris cineva, „Cea mai frumoasa sărbătoare din ultimii 25 de ani din Severin”, răspunde altcineva. „O fi gratis”, a mai comentat un alt severinean, potrivit ziuadevest.ro.