VIDEO De ce l-a propus Remus Pricopie pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace

DE Mihai Duță | Actualizat: 21.03.2025 - 12:24

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a explicat la Newsweek Report care a fost motivul pentru care l-a nominalizat pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

SHARE

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a explicat la Newsweek Report care a fost motivul pentru care l-a nominalizat pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

De ce l-a propus Remus Pricopie pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace

Newsweek România: Domnule profesor, care a fost motivul pentru care l-ați nominalizat pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace?

Remus Pricopie: Eu am citit multe comentarii, am stat de vorbă cu mulți oameni în ultima săptămână, inclusiv cu studenți din SNSPA și cam constatat că, din păcate, deși suntem în era digitală, în care avem acces la informația originală în câteva secunde, noi comentăm titlurile.

Citește și: VIDEO Cum poate schimba candidatura respinsă a lui Remus Pricopie alegerile prezidențiale

Da, este o declarație a mea în calitate de rector, pentru că nu instituția nominalizează. Conform regulilor Premiului Nobel nu o instituție nominalizează, ci persoane. E adevărat, eu m-am consultat cu colegii înainte de a lua această decizie.

Citește și Remus Pricopie, plângere penală împotriva lui George Simion, cu privire la cele 600.000 de semnături

De ce spun că mulți comentează numai titlurile și nu tot ceea ce am declarat eu. Nominalizarea se face în contextul în care Trump reușește să obțină pace în Ucraina sub umbrela regulilor de drept internațional și cu păstrarea suveranității statelor implicate. Cine știe relații internaționale, înțelege exact mesajul.

În Ucraina este cel mai grav conflict de la al 2-lea Război Mondial și până astăzi. Repet, cel mai grav conflict. Poate că nouă ni se pare ceva izolat.

În Crimeea, în 2014, a fost un atac al unui stat suveran asupra altui stat suveran, tot Rusia, asupra Ucrainei. Regretabil și condamnabil.

Din fericire, nu a fost un război de dimensiunea celui pe care îl avem acum.

În momentul de față avem două variante: escaladare sau soluționare.

Interesant e că în ultima săptămână poziția mea a fost confirmată, la întrebările jurnaliștilor, și de candidatul Crin Antonescu și de președintele interimar Ilie Bolojan. Amândoi  au spus ceea ce am spus și eu. 

Dacă Trump reușește să facă pace cu respect față de regulile dreptului internațional atunci merită Premiul Nobel pentru Pace.  

Eu revin la ideea de politică și revin la ideea de politică internațională. Nu l-am ales eu pe Victor Orban, prim-ministru în Ungaria. Ungaria este un stat-partener, membru NATO, UE. Lucrăm în condițiile în care putem lucra cu Ungaria. Există interese și de o parte, și de celălaltă. Nu l-am ales noi pe Macron. Nu am ales-o noi pe Meloni, nu am ales noi cancelarul Germaniei.

Eu sunt profesor universitar și răspund pentru faptele mele. Inclusiv înjurăturile mi se adresează mie, nu altcuiva.

În cazul statelor, lucrezi cu cei pe care îi ai în față, aleși legal, democratic. Prin urmare, nu contează dacă Trump este apreciat sau nu de jurnaliștii români, de opinia publică românească, chiar și de politicienii români.

România are un partener strategic în Statele Unite ale Americii. Are un parteneriat fundamental, structural cu Uniunea Europeană, pentru că suntem parte a Uniunii Europene și nu suntem deloc în situația în care să alegem.

Aud că dacă spui ceva de bine de Trump, ești împotriva Bruxelles-ului. Sau dacă spui ceva rău de Trump, atunci obligatoriu ești cu Bruxelles-ul. Nu așa se face politică internațională.

Acest om are posibilitatea, lucru pe care de de altfel ni l-a și spus, să se implice mai puțin în apărarea Europei, fără să încalce vreun tratat sau vreo regulă.  

Reducerea implicării nu încalcă nicio regulă și este strict pe buzunarul lor. Poate că n-am înțeles lucrul ăsta.   

Astăzi, Donald Trump e președintele Statul Unite le Americii. Peste 4 ani o să fie alt președinte. România nu are un parteneriat cu președintele SUA, oricum s-ar numi el. România nu trebuie să fie democrată sau republicană.

România trebuie să trateze cu administrația SUA. A lucrat cu administrația Obama, a lucrat cu administrația Trump, a lucrat cu administrația Biden, lucrează cu administrația Trump. În rest, opinii, păreri, proteste. E o țară democratică și cred că într-o țară democratică avem dreptul să avem opinii diferite.  

România are interes să lucreze în condiții foarte bune și cu NATO, și cu Uniunea Europeană, și cu SUA, și cu Canada, și cu Bruxelles-ul.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te