VIDEO Croația a inaugurat un pod spectaculos peste Adriatică ce leagă Dubrovnikul de restul țării

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 27.07.2022 - 13:55
Podul Peljesac / Foto: Profimedia
Podul Peljesac / Foto: Profimedia

Croaţia a inaugurat Podul Peljesac, un pod crucial peste Marea Adriatică, cu o lungime de 2,4 kilometri, care leagă, la trei decenii după proclamarea independenţei, sudul litoralului, inclusiv oraşul medieval Dubrovnik, de restul ţării, ocolind o mică fâşie a coastei bosniace.

SHARE

După destrămarea Iugoslaviei la începutul anilor 1990, graniţele republicilor ei federale au devenit cele ale noilor state. Regiunea Dubrovnik, "perla Adriaticii", a fost astfel separată faţă de restul Croaţiei de ieşirea bosniacă la mare.

Pentru cei 90.000 de locuitori ai acestei zone şi pentru turişti, deschiderea "Podului Peljesac" înseamnă sfârşitul orelor de aşteptare la frontieră, mai ales în sezonul estival, pentru a intra în Bosnia, apoi pentru a ieşi zece kilometri mai departe.

"Devenim, în sfârşit, o parte integrantă a Croaţiei", şi-a exprimat bucuria Mario Radibratovic, un cultivator de crustacee din Peninsula Peljesac, legată acum de coastă printr-un pod hobanat, lung de 2,4 kilometri, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de la obţinerea independenţei în 1991.

Pentru locuitorii peninsulei pitoreşti, cunoscută şi pentru vinurile sale, plajele cu pietriş şi de asemenea populară printre surferi, aceasta înseamnă sfârşitul durerilor de cap cauzate de oprirea la graniţa cu Bosnia sau de feriboturile rare. În loc să aştepte ore întregi la frontieră, va fi suficientă acum traversarea în câteva minute a podului ce leagă localitatea Brijesta, din peninsulă, de Komarna, vizavi, şi a cărui deschidere va fi sărbătorită marţi seară cu mare pompă.

De ani de zile, Croaţia intenţiona să remedieze problema lungilor aşteptări la frontieră prin construirea unui pod în faţa oraşului bosniac Neum. Lucrările de construcţie au fost începute pentru prima dată în 2007, încetând apoi la scurt timp din lipsă de fonduri.

Lucrările la Podul Peljesac au început în 2018

La patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană în 2013, ţara a obţinut de la bloc 357 milioane de euro pentru reluarea proiectului, adică 85% din costul estimat la 420 de milioane de euro inclusiv cu căi de acces. Lucrarea a fost relansată de această dată de un consorţiu chinez, "China Road and Bridge Corporation", care a livrat-o la termenul prevăzut.

La un moment dat, proiectul i-a înfuriat pe unii lideri bosniaci care se temeau că podul va împiedica intrarea navelor de tonaj mare în Golful Neum.

Zagrebul a acceptat în cele din urmă să mărească înălţimea podului la 55 de metri, chiar dacă această modificare a crescut costul.

"Importanţa podului este enormă, nu numai din punct de vedere emoţional datorită conexiunii dintre teritoriul croat, ci şi pentru turism şi economie în general", a declarat recent ministrul croat al transporturilor, Oleg Butkovic.

Podul Peljesac are două benzi pe sens, o lățime de 23,6 metri și o înălțime de 98 de metri. Cel mai lung segment al său are 285 metri.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te