În educația copiilor părinții trebuie să știe cum să procedeze atunci când sunt în impas. Psihologul Keren Rosner a explicat la Newsweek Life care este efectul pedepselor asupra evoluției copiilor.
Cât de rele sunt pedepsele pentru educația copiilor? Ce trebuie să știe părinții și bunicii
Newsweek Life: Când eram mici, la școală, dar și acasă, uneori eram pedepsiți. Care este rolul pedepselor în educația copiilor?
Keren Rosner, psiholog: Toți specialiștii sunt de acord că pedepsele grave, pedepsele dure nu sunt recomandate. Dar anumite pedepse poate că uneori sunt indicate. Aici sunt păreri pro și contra. Eu înclin să cred că unele pedepse ușoare ar trebui să apară pentru că îl corijează pe copil, știe care sunt consecințele. Dacă ați observat, sunt copii care știu când au greșit și ei singuri merg la colț sau știu că nu au acces la o jucărie sau că nu vor primi desert, pentru că încep să conștientizeze și să facă legătura între a face ceva ce nu trebuia făcut și consecință.
Citește și: VIDEO Cum convingi un copil de până în 3 ani să se spele, să se îmbrace și să meargă la grădiniță
Evident, în primul rând trebuie să i se explice de ce nu trebuie să facă un lucru și copilul trebuie să înțeleagă de ce nu este bine să facă un anumit lucru, să nu lovească, de exemplu. Ideal ar fi ca părintele să vină și să explice că mâinile sunt pentru a mângâia, nu pentru a lovi, hai să nu țipăm, hai să vorbim ca o pisicuță, hai să vorbim ca un iepuraș, hai să vorbim în șoaptă, hai să ne jucăm într-un anumit fel.
Citește și: Schimbarea orei afectează somnul și apetitul copiilor. Ce să facă părinții cu câteva zile înainte
Însă foarte multe lucruri pe care copilul le face, și părintele consideră că sunt nepermise, sunt de fapt lucruri pe care copilul le preia din exemplu părinților. E foarte greu ca unui copil să-i spui să nu facă ceva, să nu țipe, să nu fie agresiv, să nu lovească, dar părinții să facă acest lucru.
Ar trebui să fie în familie o regulă ca între părinți să fie o anumită relație, chiar dacă este un moment tensionat. Nu, copilul nu trebuie să fie hiperprotejat, să înțeleagă că viața este doar lapte și miere și că părinții nu se ceartă niciodată sau nu există contradicții, dar trebuie să învețe cum să fie stinse aceste conflicte.
Citește și: Care sunt semnele că un părinte este indisponibil emoțional. Cum sa fii mai apropiat de cel mic
Adică avem o discuție, dar pe un ton rezonabil și la sfârșit se trage o concluzie și noi suntem prieteni, vorbim, nu ne certăm, nu ne lovim, nu îl pedepsim pe celălalt, nu ne ignorăm în casă, adică sunt niște obiceiuri și modelul este foarte, foarte important. Copilul va imita ce vede la părinți.
Uneori nu e vorba doar de părinți, este vorba și despre bunici. Și sunt mai multe categorii de bunici.
Sunt bunicii dominatori care domină chiar și familia copilului și atunci copilul înțelege că părinții sunt slabi și nu prea îi ascultă. Nu-i investește cu putere pentru că știe că bunicul sau bunica este cea care o deține, și ei fac legea în familie. Față de bunici copilul va avea o anumită relație și un anumit respect și o anumită teamă să nu facă anumite lucruri, să arate într-un anumit fel.
Există și varianta când bunicii sunt hiper-permisivi. Părintele nu mai poate să fie autoritar pentru că intervine bunica sau bunicul care sunt foarte toleranți, permisivi, chiar ceartă părintele că este prea dur. În acest caz copilul învață să apeleze la bunici ca să-l salveze de o anumită situație și devine foarte revendicativ, începe să nu facă lucrurile care i se cer pentru că știe că are o zonă de siguranță lângă bunici.
Există ș varianta cea mai bună când bunicii sunt doar bunici care ascultă copilul, îi oferă afecțiune, au activități plăcute cu copilul, dar nu intervine în educația copilului pentru că educația trebuie dată de părinți și părinții trebuie să aibă autoritatea.
Părinții trebuie să-și împartă rolurile în viața de familie. Ideal este ca unul dintre părinți, în general mama este cea afectuoasă, tolerantă, cea care îl ascultă pe copil, care îi ține partea. Iar tatăl este cel care reprezintă autoritatea, cel care știe care face lucrurile să funcționeze și care nu-i dă voie copilului să depășească o anumită măsură. Adică el știe să pună limite. Sigur, nu vorbim aici de faptul mama este într-o extremă și tata în cealaltă extremă. Nu despre asta este vorba. Trebuie să fie un echilibru și copilul să știe întotdeauna că are o bază de siguranță.
Am văzut deseori părinți care își smucesc copiii pe la mall sau îi ceartă cu voce ridicată în public. Cum ar trebui să se comporte?
Sunt sunt amenințări de moment. Și pe mine mă deranjează foarte mult când părinții încearcă să-și duce copiii în mall sau pe stradă. Copiii se educă acasă, nu pe stradă. Sunt copii care fie profită de faptul că sunt în public și încep să aibă un anumit comportament mai deranjant sau sunt copii care au acest comportament, dar pe părinți nu îi deranjează, în general, dar îi deranjează atunci când sunt observați de alți oameni și încep să bruscheze copilul. Copilul de multe ori nici nu știe de ce este bruscat sau este amenințat.
Copilul, de asemenea știe că acea amenințare este o amenințare goală, că nu se duce la bun sfârșit.
Faptul că părintele ar trebui să se țină de cuvânt este foarte important și trebuie trebuie educați părinții să aibă acest comportament și această tărie. În momentul în care hotărăște să amenințe câ ăi va lua jucăria copilului, sta trebuie să se și întâmple.
Nu este varianta cea mai bună să iei jucăria. Poți să negociezi cu copilul, dar el să știe că orice negociere este cinstită, pentru că dacă el știe că se poate baza pe ce spune părintele, va face ceea ce îi cere părintele. Dar dacă are o experiență anterioară când părintele i-a spus ceva și de fapt s-a răzgândit, el nu va crede și va face ceea ce simte nevoia și ceea ce își dorește pe moment, pentru că nu nu crede că va fi penalizat în urma amenințării.
Amenințările astea sunt neproductive, sunt amenințări care nu fac decât să enerveze copilul sau să ducă spre anxietate. Predictibilitatea cred că este cea mai bună variantă, copilul să știe că atunci când părintele îi spune ce va, îi promite ceva, face un târg cu copilul, va rămâne într-adevăr așa cum au vorbit.
