Antreprenorul Răzvan Pascu a transmis printr-o postare pe Facebook modul dezastruos prin care se face controlul epidemiologic la intrarea în țară.
De din imaginile postate de antreprenor se observă cum zeci de persoane stau înghesuite pe un culoar al aeroportului pentru a ajunge la zona de control.
Citește și: VIDEO Timișoara, marş pentru comemorarea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989
„Încerc mereu să rămân cât se poate de echilibrat, să găsesc soluţii când alţii se plâng şi intră în panică, să fiu concentrat doar pe rezultat. Mi-a ieşit până acum.
Însă când văd Statul Român cum îşi bate joc de cetăţeni, nu pot să rezist, nu mă pot abţine. Mi se pare abject, profund greşit, să iei o măsura doar din pix într-un birou, fără să treci acea măsură prin filtrul raţiunii.
Oamenii aceştia sunt vaccinaţi şi veniţi în ţara cu test PCR negativ. În plus, îi pui să stea la coadă minim o oră, dacă nu chiar 2 ore. Medicii de la DSP din aeroport sunt şi ei epuizaţi, s-au săturat şi să se certe cu toată lumea, deşi ei nu au nicio vină şi aplică doar o lege cretină pe care au dat-o unii dintr-un birou.
Care este logică pentru care Statul Român nu îi lasă pe toţi aceşti oameni să se testeze la sosirea în România? Care?
Citește și: Președintele Lituaniei: „Flancul estic al NATO se confruntă cu cea mai periculoasă situație”
Dacă te interesează cu adevărat de cetăţenii tăi, Guvernule, care este logică în măsurile pe care le iei din pix, într-un birou, fără să te gândeşti înainte dacă ai şi capacitatea să le pui în practică?
Vrem să respectăm toate regulile, nu suntem împotriva regulilor, înţelegem perioada complicată prin care trecem. Dar vrem şi să trăim decent. Nu îţi bate joc de noi, dragă Stat Român. Dă-ne reguli clare, simple şi pe care tu singur să le poţi aplica şi gestiona”, scrie Răzvan Pascu, într-o postare pe Facebook.