De asemenea, în ultimele 24 de ore numărul persoanelor spitalizate cu COVID-19 a crescut cu 128, cu 32 mai multe decât în ziua precedentă, astfel încât numărul total al pacienţilor a ajuns la 7.568, scrie Agerpres.
În ce priveşte noile contagieri, numărul a rămas stabil la 4.311 cazuri, reprezentând jumătate din media contagierilor înregistrate în ultimele şapte zile, potrivit datelor publicate de platforma Our World in Data.
Citește și: SUA, gata să-și sporească prezența militară în Europa de Est. Depinde de „mutările” lui Putin
Campania de vaccinare a stagnat în Ungaria, cu 63% din populaţie vaccinată cu schema completă.
În pofida numărului mare de contagieri şi de decese, guvernul ultranaţionalist ungar nu a introdus restricţii severe şi nici nu a dispus închiderea activităţilor, cum s-a întâmplat în primăvara aceasta.
Citește și: VIDEO Nou circ marca Diana Șoșoacă, în Parlament: a vorbit cu botniță pe față de la tribună
Purtarea măştii rămâne obligatorie în spaţiile publice şi în interior, precum şi în transportul public, în timp ce companiile pot cere angajaţilor să se vaccineze, deşi până acum sunt puţine cele care au recurs la această măsură.