Un urs care a atacat animalele dintr-o gospodarie din Neamț, indepărtat de jandarmi

DE Daniel Toșa | 06.07.2021 - 13:12
Un urs atacat animalele dintr-o gospodarie din Neamț/FOTO: Unsplash

Jandarmii nemţeni au intervenit, în noaptea de luni spre marţi, pentru îndepărtarea unui urs care a atacat porcii din gospodăria unui localnic din satul Neagra, comuna Taşca.

SHARE

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ, prezenţa animalului a fost semnalată aproape de miezul nopţii, la numărul de urgenţă 112, cetăţenii comunei Taşca fiind avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT.

Sursa citată a arătat că, la sosirea forţelor de intervenţie, ursul nu mai era prezent în apropierea gospodăriei, dar pe timpul cât jandarmii au rămas în zonă, acesta şi-a făcut din nou apariţia.

CITEȘTE ȘI: China și India, pe picior de război. Cea mai mare acumulare de forțe în Himalaya de decenii

"Animalul a fost îndepărtat către pădure cu ajutorul dispozitivelor de emitere a zgomotelor şi cu sprijinul unui localnic, angajat al Direcţiei Silvice Neamţ, care a executat focuri de armă în plan vertical. Din cele relatate de apelant, ursul a provocat pagube materiale, atacând animalele din gospodărie (doi porci)", se precizează în comunicatul citat.

Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bicaz au mai rămas în apropierea gospodăriei pentru a monitoriza zona şi a se asigura că pericolul nu mai este iminent.

CITEȘTE ȘI: Fugarul Anaser Duduianu, executat pentru că nu și-a plătit telefonul

Sursa citată a mai arătat că, de la începutul anului, jandarmii nemţeni au fost alertaţi şi au intervenit la şase sesizări făcute prin apel la 112, care semnalau prezenţa urşilor în apropierea gospodăriilor.

Jandarmii le-au recomandat oamenilor ca "în astfel de situaţii să sune la 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-şi pune propria viaţă în pericol, să îşi asigure animalele înainte de lăsarea întunericului, să nu lase resturi menajere depozitate necorespunzător şi să respecte recomandările din mesajul RO - ALERT", potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te