Motivul este că felul în care căpitanul Costinel Mirea a fost rănit în timpul Revoluției contrazice, cu probe, concluziile din rechizitoriul Parchetului prin care Dosarul Revoluției a fost trimis în judecată, arată Fundația Gheorghe Ursu, într-un comunicat de presă remis redacției.
Căpitanul (r) Costinel Mirea, liderul organizației de revoluționari din Dolj, arată, într-o plângere penală trimisă procurorului general Gabriela Scutea, că, în 24 decembrie 1989, pe când era în misiune în Craiova, a fost împușcat de luptători în uniforme negre, din Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA), lucru care contrazice rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată Dosarul Revoluției, respectiv că victimele de după 22 decembrie 1989 au fost doar victimele focului fratricid indus de FSN.
„În cazul meu, este exclus să fie foc fratricid”
„Probele dovedesc ca glontul care m-a ranit, ca si majoritatea focurilor de arma trase in acea perioada asupra unitatii militare unde activam si asupra altor militari si civili au fost trase cu intentia de a produce victime si panica in armata si populatie, de catre tragatori antrenati pentru lupta de gherila urbana, cu un armament special si sofisticat, care nu exista in dotarea armatei in acea vreme. Probele din dosarul mentionat, pe care le prezint si analizez in detaliu mai jos, arata ca este exclus ca in cazul meu, ca de altfel intr-un numar considerabil de alte cazuri, sa fi fost vorba de foc fratricid. Cel care a tras asupra mea a fost, dupa cum voi arata in continuare, unul din cei doi teroristi in combinezoane negre care trasesera asupra unitatii noatre militare si pe care i-am urmarit in ziua de 24 decembrie 1989 pe terasa blocului 42 de pa Strada Caracal din Craiova”, a arătat Costinel Mirea, în plângerea penală citată.
De asemenea, acesta a mai explicat că „precizia focurilor pe timpul noptii demonstreaza ca atacatorii aveau echipamente mobile de ochire pe timpul noptii. Noi in Armata nu aveam astfel de dispozitive. Conform proceselor verbale de predare-primire a armamentului Securitatii (din ianuarie 1990) gasite recent la CNSAS, astfel de dispozitive se aflau in dotarea luptatorilor din Securitate. ”
Din arsenalul Securitatii: arme de tip NATO, aruncatoare de grenade, lansator cartuse iluminare si semnalizare de tip stilou, PM cu pat metalic rabatabil, pistol cu amortizor, arme care nu erau în dotarea Armatei Române în 1989. Sursa: CNSAS/ Document citat în plângerea prealabilă depusă de Costinel Mirea
Cum a rămas paralizat Costinel Mirea
„Echipa mea a fost prima care a ieșit la ordinul comandantului unitatii în acea dimineața. Din dosar nu rezulta ca ar fi existat vreo alta echipă care să fi primit ordin “să facă o astfel de acțiune” inacelasi timp si la aceleasi blocuri. Este un nonsens ca militari, care ne cunoșteam unii cu alții, să se ducă și ei in aceleasi cladiri si să tragă fie spre unitățile militare, fie asupra echipei mele. Cercetarea a inceput la școala. Doi bărbați aflati la intrare, paznicul si directorul scolii, ne-au spus că s-a tras din cladire. Am cercetat fiecare sala de clasa si podul.
Negasind tragatori sau urme de tragere in scoala, am continuat cercetarea la blocurile cu patru etaje. Conform regulilor de cercetare, am lăsat militari la fiecare scara si cladire cercetata, pentru a-mi asigura spatele. Apropiindu-ne de scara blocului 42 (cu zece nivele), impreuna cu cei ramasi cu mine: militarii TR Leorint Claudiu, Maciovan Romica, Gligor Manuel si Pienaru Dan, am remarcat ca din acel bloc se tragea: „Pentru ca din fata blocului se observa ca din bloc se executa foc asupra unitatii, precum si de pe bloc, cred ca de la etajul VII dar nu pot preciza apartamentul si se vedea fum de acolo” . …
Cand s-a apropiat cu ceilalti militari de blocul 42 a observat ca se tragea de pe bloc, nu poate preciza daca de la vreo fereastra se tragea ci de pe bloc pentru ca se observau urme de fum. La acest bloc erau mai multi civili si se discuta ca la etajele superioare ar fi fost ceva suspect si atunci noi am urcat pe scari la etajele superioare . Cercetarea la blocul 42 a inceput in jurul orei 11:00, fapt confirmat si de marturii din dosar: …„pe la orele 11 am executat o misiune de lupta la blocul 42 de pe strada Caracal”.
De altfel, ora 11:00 se coroboreaza si cu durata pe care am estimat-o pentru desfasurarea cercetarilor de pana atunci, pe care le-am descris si eu, si ceilalti martori. Urcand pe scara blocului 42, militarii auzeau focuri de arma de la etajele superioare si din blocurile vecine (41 si 43): […] au tras inspre unul din balcoanele de la blocul 43 pentru ca de acolo a observat ca se trage si au vazut si tevi de arma[…].
Martorul Leorint Claudiu precizeaza de asemenea ca el personal, dupa ce a urcat pe bloc si a ocupat o pozite pe latura dinspre vest a acoperisului, el a executat un foc inspre balcoanele de la etajul 8 si 9 a laturii dinspre vest a blocului 41 acolo unde a observat ca se executa foc observand urme de fum specifice armelor de foc.
De altfel, eu insumi am declarat atunci: „In acel bloc, pe culoare, locatarii care au iesit din apartamente ne-au spus ca dintr-un apartament de la de la et. 8 s-a tras si au fugit doi cetateni pe acoperis. Ceea ce procurorul nu a consemnat a fost faptul ca locatarii mi-au spus ca cei doi cetateni erau imbracati in combinezoane negre, desi la audiere am mentionat acest lucru. De altfel, acest aspect l-am declarat in permanenta si este consemnat intr-un articol de ziar care apare chiar in dosarul meu. Deci procurorii militari au avut cunostinta de el: Unul dintre locatarii din cele 4 apartamente de la etajul 8 ne-a deschis si ne-a spus ca din apartamentul vecin au plecat pe bloc doi indivizi imbracati in combinezoane negre. Am ajuns la etajul 8 in jurul orei 12:00.
(...) Faptul ca acele combinezoane negre erau o uniforma a luptatorilor din USLA era de notorietate la Revolutie45. Mai degraba se poate presupune ca identificarea acestora nu a fost dorita de procurorul militar. Pe 20.09.1990 acesta consemna, in mod aberant, ca ranirea mea “nu este consecinta comiterii vreunei infractiuni, motiv pentru care in cauza se va dispune neinceperea urmariri penale”(!) .
Dupa ranire, nu mi-am mai putut misca picioarele. Am fost transportat la spitalul judetean din Craiova, unde am fost tratat cât s-a putut (in primul rand, printr-o transfuzie masiva de sange). Pe 27 decembrie am ajuns la Spitalul Militar București, unde am fost preluat, la secția neurochirurgie, de locotenent colonelul doctor Emil Cramer, medic neurochirurg. Acesta mi-a spus ca după urma lasata, calibrul glonțului a fost de până în 6 milimetri. Presupun ca se intelege semnificatia acestui calibru, respectiv institutia care avea astfel de arme in Romania anului 1989.
Am fost ulterior dus in Italia pentru tratament. Revenit in tara, m-am dedicat aflarii adevarului despre cine a tras asupra mea si asupra altor revolutionari, civili si militari, care s-au sacrificat pentru libertatea castigata, dupa 22 decembrie 1989”, a mai spus militarul, în plângerea penală către procurorul general.
Despre implicarea Securității la Revoluție citiți mai multe aici: Mădălin Hodor: Securitatea și Revoluția, 29 de ani de
Binomul Armată-Securitate de la Revoluție. Poveste fără sfârșit
Andrei Ursu: Mirea „nu acceptă să se fi jertift pentru diversiunea juridică care este Rechizitoriul aflat acum în instanță”
Andrei Ursu scrie, la rândul său, despre cazul militarului: „Costinel Mirea cere restituirea acestui dosar la Parchet pentru completarea urmăririi penale. El știe că pentru unii, o astfel de decizie ar putea să pară că îndepartează momentul dreptății. Sau că pentru alții, șansele unei anchete juste, care să-i găsească pe trăgătorii securiști, ar fi minime. (Cum a spus-o și Iulian Vlad, de altfel). Știe că sunt mulți care spun “măcar Iliescu să înfunde pușcăria!”.
Insă Costinel Mirea nu-și face astfel de calcule. Așa cum nu ia în considerare nici “daunele morale și materiale” pe care le-ar primi din partea statului român în cazul unei condamnări grabnice. “Daune” cu atât mai absurde cu cât partea “responsabilă civilmente”, în acest moment, este chiar Ministerul Apărării, adică instituția fără aportul căreia, cel puțin după fuga dictatorului, Revoluția română din 1989 poate că n-ar fi învins.
Ca și ceilalți revoluționari autentici, Costinel Mirea dorește mai presus de orice, dreptatea. El nu acceptă să se fi jertfit doar pentru niște “daune morale”; și cu atât mai puțin, pentru diversiunea juridică care este Rechizitoriul aflat acum în instanță: o batjocorire a momentului când poporul său s-a ridicat să-și recâștige libertatea, pe care el însuși a încercat s-o apere cu arma în mână”.
Citește și: Disidența lui Gheorghe Ursu și un dosar în care nu se mai face dreptate
Dosarul Revoluției a fost trimis în judecată în aprilie 2919 cu doar trei inculpați: Ion Iliescu, fost președinte al României și al CFSN, Gelu Voican Voiculescu, fost prim-vicepreședinte al Guvernului și membru CFSN și generalul Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare, pentru infracțiuni contra umanității.
Procurorii spun că „Ancheta a relevat că pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989 ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare. Pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale M.Ap.N. (persoanele care au îndeplinit funcţia de ministru al apărării, şefii direcţiilor militare şi şeful aviaţiei militare) ar fi declanşat şi coordonat inducerea în eroare, în virtutea unei înţelegeri cu noua forţă politică a ţării. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părţi, pentru factorii de decizie ai M.Ap.N. a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai C.F.S.N. a însemnat garantarea preluării puterii politice, menţinerea la putere, dar şi legitimarea în faţa poporului român. Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii”.
