Un nou motiv de supărare pe Vlad Voiculescu: Ministerul a șters crucile Catedralei din Timișoara

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 11.03.2021 - 19:07
Crucile de pe Catedrala ortodoxă din Timișoara lipsesc din anunțul făcut de Ministerul  Sănătății. Foto Doxologia.ro
Crucile de pe Catedrala ortodoxă din Timișoara lipsesc din anunțul făcut de Ministerul Sănătății. Foto Doxologia.ro
Ministerul Sănătății a șters crucile Catedralei din Timișoara
Ministerul Sănătății a șters crucile Catedralei din Timișoara
Lidl și-a cerut scuze pentru pozele cu biserici fără cruce. Foto: RTL.be
Lidl și-a cerut scuze pentru pozele cu biserici fără cruce. Foto: RTL.be

O postare a Ministerului Sănătății, prin care anunță că „mai mulți români se pot programa la vaccinare în municipiile cu rata de incidență de 4,5 la 1000 de locuitori” a stârnit protestele Arhiepiscopiei Timișoarei și a unui politician din PNL.

SHARE

UPDATE: Ministerul Sănătății a refăcut postarea și a adăugat crucile în desenul cu Catedrala Mitropolitană Timișoara.

 

Citește și

Legătura dintre cartelul Jalisco Nueva Generacion din Mexic și Hell's Angels din România

Ministerului Sănătății a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că „acum mai mulți români se pot programa la vaccinare în municipiile cu rata de incidență de 4,5 la 1000 de locuitori”. 

Anunțul este ilustrat cu un desen al Catedralei ortodoxe din Timișoara, dar căruia îi lipsesc crucile de pe acoperiș. 

Lipsa crucilor a provocat nemulțumirea Arhiepiscopiei Timișoarei

Arhiepiscopia Timișoarei, parte din Mitropolia Banatului, a făcut public un comunicat în care își exprimă surprinderea și regretul față de postarea pro-vaccinare promovată de Ministerul Sănătății pe pagina sa oficială de facebook, în care este reprezentată Catedrala mitropolitană din Timișoara, fără crucile de pe turle.

Citește și

Liderul Hell's Angels România negocia două asasinate, 400 kg de cocaină, AK-47 și grenade din Serbia

„De altfel, nu este prima dată când catedrala noastră, emblemă a Timișoarei și a Banatului, este reprezentată fără crucile așezate pe turle, ca simbol al biruinței asupra răului și nu este prima dată când Centrul eparhial ia atitudine împotriva unor astfel de reprezentări grafice trunchiate.

Citește și

Procurorii români cer mandat de arestare pentru interlopul Rechinu din Mexic. El e liber în Cancun

Pentru buna informare a opiniei publice precizăm, totodată, că lăcașul mitropolitan al Timișoarei apare în postarea Ministerului Sănătății fără acordul nostru, fapt pentru care adresăm factorilor responsabili din această înaltă instituție a statului solicitarea de a reface imaginea postată cu prezentarea completă și corectă a Catedralei mitropolitane din Timișoara, monument istoric și de arhitectură bisericească, apreciat la nivel național și internațional”, se arată în comunicatul Mitropoliei Banatului, citat de Ziua de Vest.

Ben Oni Ardelean: Catedrala Mitropolitană din Timișoara este simbolul sacru al acestui oraș

Postarea a provocat o reacție dură și din partea parlamentarului PNL Ben Oni Ardelean, partener în coaliția de guvernare cu Vlad Voiculescu. 

„Domnule ministru Vlad Voiculescu, este imorală întreaga campanie de denigrare a creștinismului pe care o duceți alături de colegii dumneavoastră speriați de Biblie (a se vedea zecile de ceremonii de depunere a jurământului, odată cu preluarea mandatelor de aleși locali sau parlamentari).

Catedrala Mitropolitană din Timișoara este simbolul sacru al acestui oraș. Vă rog să terminați, odată pentru totdeauna, orice fel de încercare disperată de eliminare a însemnelor, obiceiurilor, sau a cuvintelor creștine! Ceea ce faceți este o formă gravă de FUNDAMENTALISM, respectiv fundamentalism secularist. Iar orice urmă a acestui curent este extrem nocivă pentru o societate”, a scris deputatul de Timiș, tot pe Facebook.

 

Precedentul grecesc

Lanțul de supermarketuri Lidl a prezentat scuze, în septembrie 2017, pentru ștergerea de pe ambalajele unei game de produse a crucilor de pe acoperișurile bisericilor din insula greceasca Santorini, relatează Reuters, citat de HotNews.

Reacția a venit după un val de critici pe rețele de socializare.

Produsele Eridanous aveau pe ambalaj biserici de pe celebra insulă grecească, dar crucile erau șterse în Photoshop. Motivația ar fi fost accea că grupul evită folosirea de simboluri religioase, deoarece nu dorește să excludă nicio credință.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te