La începutul anului, Guinness World Records stabilea că primii trei cei mai vârstnici bărbaţi în viaţă din lume erau japonezul Chitetsu Watanabe (născut pe 5 martie 1907), britanicul Robert Weighton (născut pe 29 martie 1908) şi românul Dumitru Comănescu (născut pe 8 noiembrie 1908). În numai câteva luni atât japonezul, cât şi centenarul din Marea Britanie s-au stins din viaţă - acesta din urmă chiar joi, fiind bolnav de cancer.
"Dragii mei, am primit cu emoţie vestea cea mare, dar în primul rând aş vrea să transmit condoleanţe familiei fostului lider mondial, Robert Weighton. Mă simt onorat şi binecuvântat să fiu acum, oficial, cel mai vârstnic bărbat din lume şi să reprezint România la cel mai înalt nivel!
Este incredibil! Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat şi susţinut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor şi apropiaţilor. Dar mai ales, pentru tot, eu îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbaţi din lume. Vă mulţumesc pentru urări şi gândurile frumoase, vă doresc multă sănătate şi sper ca dumneavoastră să mă depăşiţi!", a spus bucureşteanul.
"Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Sișeşti.
Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică.
Abia împlinise 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, domnul Comănescu s-a apucat de învăţat şi, din zeci de candidaţi, a luat locul 5 pe ţară, aşa încât şi-a prelungit activitatea. Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi", Centrului pentru Seniori al Municipiului București.