Marius Coaje, fostul director adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu risc seismic, a fost angajat cu nerespectarea legii, conform unui raport al Corpului de Control al primarului general Nicușor Dan, obținut de Hotnews.ro.
Documentul arată că la concursul organizat de instituție pentru ocuparea postului Marius Coaje a dat declarație că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează, deși a existat o condamnare pentru săvârșirea unei fapte penale, iar acesta a fost angajat fără depunerea cazierului judiciar, mai arată documentul. Concluzia este că salariul plătit trebuie recuperat, iar cazul înaintat procurorilor.
Raportul mai consemnează achiziții publice făcute fără respectarea legii, lucrări fără autorizație la o clădire istorică de pe Calea Victoriei și multe altele.
Contactată de HotNews.ro, Gabriela Firea a spus că este vorba despre o încercare a actualei administrații de a-și acoperi neputința și neprofesionalismul.
CITEȘTE ȘI: Rusia tulbură iar Marea Neagră: desfășoară exerciții militare când în regiune sunt două nave SUA
”Organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului vacant de Director Adjunct al AMCCRS s-a efectuat cu nerespectarea condițiilor generale din anunțul de concurs și a prevederilor legale în vigoare. (...)
Din verificarea documentelor existente la dosarul de concurs al domnului Coaje Valentin-Marius, s-a constatat lipsa cazierului judiciar, document necesar pentru înscrierea la concurs și care atestă faptul că un candidat nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pe care candidează.
Există, în schimb, o declarație pe propria răspundere (anexa nr.13), dată de către domnul Coaje Valentin-Marius, la înscriere, în data de 18.04.2019, în care declară că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pe care candidează și că a luat la cunoștință despre obligația completării dosarului de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului. Acest lucru ar fi însemnat ca până la susținerea probei scrise din data de 07.05.2019, candidatul Coaje Valentin-Marius să prezinte cazierul judiciar, în original. Cu toate acestea, domnul Coaje a fost acceptat de către comisia de concurs pentru susținerea probei scrise în data de 07.05.2019 și a probei interviu în data de 13.05.2019, fără a i se pretinde prezentarea cazierului judiciar. Acest fapt contravine prevederilor art. 6 alin.(3) din HG nr. 286/2011, DPG nr. 1736/2015 și Anunțului de concurs publicat pe site-ul instituției. (...)
CITEȘTE ȘI: FOTO Anda Adam s-a logodit în Cappadocia, printre baloane cu aer cald
Comisia de concurs nu a verificat completarea dosarului de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului, așa cum domnul Coaje Valentin-Marius s-a angajat prin declarația pe propria răspundere dată la înscriere, în data de 18.04.2019. Șeful Serviciului Resurse Umane, care la momentul organizării concursului era membru în comisia de concurs și înlocuitorul de drept al directorului executiv, nu a luat măsuri de suspendare/amânare a concursului, după caz, în conformitate cu prevederile art. 37 din HG nr. 286/2011 și ale art. 37 din Regulamentul privind ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcțiilor contractuale din cadrul instituțiilor/serviciilor publice de interes local al municipiului București”, se arată în raport.