Sub presiunea iminentei descalificări profesionale pe plan european, până și originala noastră Curte Constituțională (care a decis în mod halucinant că Președintele României și CSM sunt obligate să aplice orbește voința ministrului justiției dintr-un guvern numit politic) a fost obligată să vadă o realitate evidentă pentru orice om întreg la minte: că reforma justiției inițiată de dream-team-ul Tudorel Toader, Florin Iordache, Steluța Cătăniciu, Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae este, în bună măsură neconstituțională.
Cum există deja un raport al Comisiei de la Veneția, iar un altul al MCV trebuie să apară în zilele următoare, iar la începutul lunii noiembrie se va vota o rezoluție a Parlamentului European privind statul de drept în România, este clar că stahanovismul Comisiei speciale pentru legile justiției din Parlamentul României a fost perfect inutil și că această cale trebuie abandonată. Cum voința „legiuitorului” (mai degrabă „fărădelegiuitorului”) este fermă în revoluționarea sistemului judiciar din România, tot ce rămâne de făcut este abordarea unui eventual plan B.
Varianta de rezervă are aceleași efecte, dar, hélas, marele defect că este efemeră: nu reprezintă o soluție pe termen lung. Orice schimbare de putere, cu o altă voință de putere, o poate schimba instantaneu. Practic, ea nu reprezintă decât o amânare care le oferă celor în cauză găsirea unor soluții de fond. Planul B constă în menținerea legislației în limitele rezonabile ale constituționalității și păstrarea instituțiilor în forma lor de organizare și funcționare recunoscută de democrațiile tradiționale, dar popularea lor exclusiv cu oamenii „noștri”. Aceștia vor veghea la impecabila lor nefuncționare, pe baza principiului populist „totul pentru oamenii noștri, legea pentru cei care ni se împotrivesc”. Dosarele neconvenabile puterii vor primi soluții bizare, scandaloase pentru opinia publică sau vor fi ținute ferecate, în vreme ce oamenii opoziției vor plăti din greu pentru orice hârtie scăpată pe jos sau cuvânt spus la nervi. Firește, ideal ar fi fost o combinație între cele două planuri: schimbarea oamenilor, dar și a legilor pentru o impunitate pe termen lung. Dar, astea sunt vremurile. Până la intrarea într-un context internațional favorabil, schimbarea oamenilor pare pare o soluție minimală eficientă pentru garantarea impunității ticăloșilor vremii noastre, la adăpostul ei putându-se lucra confortabil și la găsirea unor soluții pe termen lung pentru instaurarea unei justiții selective care să protejeze interesele celor care dețin frâiele puterii politice. Iar pașii făcuți pentru controlul politic al instituțiilor justiției sunt impresionanți: CCR, DIICOT, DNA, Inspecția Judiciară, Avocatul Poporului, ICCJ, Ministerul Public sunt chestiuni rezolvate deja sau pe cale de a fi rezolvate.
