„Le transmit salutări participanţilor la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări 2018. Anul trecut am avut onoarea de a susţine un discurs la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări de la Varşovia, în Polonia.
În cadrul vizitei mele, am reafirmat sprijinul ferm al Statelor Unite pentru Iniţiativa celor Trei Mări şi ţelul nostru comun de extindere a infrastructurii, creştere a legăturilor de afaceri, consolidare a securităţii energetice şi reducere a barierelor în calea unui comerţ liber, echitabil şi reciproc în Europa Centrală şi de Est.
Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare.
O nouă infrastructură energetică este esenţială pentru susţinerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi pieţe şi diversificarea surselor de energie în întreaga regiune.
Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria şi Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcţia de infrastructură pentru gazoducte", se arată în mesajul lui Donald Trump, potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA la București.
Președintele SUA a adăugat că țara sa va rămâne un partener în eforturile de consolidare a infrastructurii, "prin exporturi de gaz natural lichefiat în această regiune de importanţă strategică".
„Statele Unite sunt mândre să rămână partener în aceste eforturi prin exporturi de gaz natural lichefiat în această regiune de importanţă strategică şi prin participarea companiilor americane la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări. La multe niveluri, ţara noastră rămâne dedicată colaborării cu cele 12 state membre pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale.", completează sursa citată.
Președintele Statelor Unite i-a mulțumit lui Klaus Iohannis pentru organizarea Summit-ului și a spus că cu interes să afle despre progresul proiectului comun.
Citește și: Summitul „Iniţiativa celor Trei Mări" are loc luni şi marţi la Bucureşti
„Transmit mulţumirile mele domnului Klaus Iohannis, Preşedintele României, pentru organizarea acestui important eveniment şi domnului Rick Perry, Secretarul pentru Energie, pentru conducerea delegaţiei americane. Aştept cu interes să aflu despre progresul nostru comun în noi proiecte de investiţii şi parteneriate de afaceri. Statele Unite se angajează să rămână un puternic aliat şi partener în această Iniţiativă, pe măsură ce continuăm să ne concentrăm asupra dobândirii unei bogăţii şi securităţi sporite în secolul al XXI-lea.” a încheiat acesta mesajul.
Klaus Iohannis găzduieşte, în perioada 17-18 septembrie, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, la care vor participa preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, nouă preşedinţi de stat, dar şi Secretarul Energiei din SUA, Rick Perry.