Astfel, pe site-ul ActiveNews, asociat cu mai multe știri false legate de pandemie, sunt publicate numeroase texte care îl sprijină pe Teodosie, în care arhiepiscopul Tomisului este prezentat ca ierarhul cu o atitudine „curajoasă” și „demnă” în timpul „restricțiilor abuzive și ilegale”. Mai mult, site-ul publică opinia unui profesor de la Academia Tomitană, condusă de Teodosie, care susține că arhiepiscopul trebuie să fie mitropolit al Tomisului.
Textele au apărut în contextul în care Patriarhia i-a respins cererea lui Teodosie de a înființa o Mitropolie a Dobrogei, criticându-l pentru pozițiile sale din timpul pandemiei și pentru că a tolerat plagiatele la școala doctorală pe care o conduce.
Citește mai multe aici: Patriarhia îi dă o palmă lui IPS Teodosie: refuză să-l facă mitropolit și îl acuză de fapte ilegale | Newsweek Romania
Academia Tomitană a lui Teodosie, text de apărare pe ActiveNews
„De ce IPS Teodosie trebuie să fie Mitropolit al Tomisului”, este titlul unui text publicat de ActiveNews pe 30 aprilie 2021, în care este citat profesorul Constantin Barbu; acesta susține că „Viața creștină desfășurată în milenarul Tomis are aceeași stăvechime cu a marilor popoare pe care le știe istoria. În Tomis, a existat episcopie încă din vremea lui Evangelicus, în anul 303 iar mitropolie încă din anul 399, cu Theotimus I. Acesta este fundamental pe care stă ideea reactivării mitropoliei Tomisului. Astfel, biserica noastră strămoșească se va arăta egală în stăvechime și strălucire cu marea Romă și vestitul Ierusalim”.
Pe profesorul Constantin Barbu îl regăsim și ca vicepreședinte al Academiei Tomitane, „persoană juridică de drept privat care are ca scop înființarea unui Centru de Arhivare Istorică, ce urmareste cunoasterea, aflarea, cercetarea si diseminarea trecutului istoric al Dobrogei începand cu anul 655 i.H.”
Academia Tomitană este condusă chiar de ÎPS Teodosie.
Teodosie, lăudat: Criticile aduse de Sf. Sinod, din cauza „atitudinii curajoase și demne a ierarhului tomitan în timpul restricțiilor abuzive”
Într-un alt text din 21 mai, în care preia declarații ale lui Teodosie după publicarea în presă a scrisorii Patriarhiei prin care arhiepiscopul Tomisului este informat că nu va fi înființată o mitropolie, ActiveNews scrie: „Deși este transmisă din 18 februarie, scrisoarea s-a scurs pe site-urile anti-ortodoxe și anti-creștine chiar cu o zi înainte de o ședință a Sfântului Sinod și de marea sărbătoarea a Sfinților Constantin și Elena, întinată de acest scandal artificial. Oare ce alte motivații securistice mai are scurgerea cu pricina? Ce vrea să se mai acopere printr-o bălăcărire mediatică a Bisericii, în plin eșec al unei campanii de vaccinare nenecesare, cu seruri experimentale riscante și cheltuieli nejustificate de miliarde? (...)
Părerea noastră, de simpli jurnaliști cu o oarecare vechime în presă, este că, chiar dacă Cancelaria Sfântului Sinod ar avea dreptate cu privire la dezbaterile despre Mitropolie, care pot continua în Sfântul Sinod, punctul neloial, care nu are nici o legătură cu reînființarea Mitropoliei și pică în scrisoare exact ca Sulla (generalul roman) cu Prefectura, este legat de criticile aduse atitudinii curajoase și demne a ierarhului tomitan în timpul restricțiilor ABUZIVE și ILEGALE - după cum s-a dovedit în Instanță - impuse în ultimul an de un Guvern anti-național total, cu grave derapaje anti-creștine, reclamate ca atare până și de OSCE”.
În R3Media, Teodosie este „aruncat la lei”, Biserica face un joc „securisto-mediatic”
Și R3Media, condus de fostul redactor-șef al ActiveNews, publică o opinie care susține că „Patriarhia face jocul securistico-mediatic de a-l arunca la lei pe Înaltul Teodosie, pus simbolic la stâlpul infamiei. Un joc mutual avantajos: pe de o parte, sistemul de propagandă demonstrează captivilor săi că e în continuare pe modul de combat față de Biserică; pe de altă parte, Patriarhia este re-legitimată ca „partener” credibil al statului, susținătoare a campaniei de vaccinare, acomodantă față de cerințele noului regim biosecuritar cât timp poate să țină bisericile deschise, într-o formă sau alta.”
Pentru conspiraționistul Capsali, criticile aduse lui Teodosie reprezintă „asmuțirea câinilor globalismului asupra celor care nu vor să-și plece genunchiul în fața noului Baal”
Și cunoscutul conspiraționist rusofil Iulian Capsali îi sare în apărare lui Teodosie, scriind, pe Facebook, că „Prin acest atac ad hominem la ierarhul care a fost un contrafort al Ortodoxiei în acest an în care drepturile constituționale (dintre care cel la manifestarea religioasă este SACROSANT) au fost aneantizate, iar bisericile au fost închise FĂRĂ NICIO JUSTIFICARE MEDICALĂ, Patriarhia BOR nu face decât să asmută câinii globalismului asupra celor care nu vor să-și plece genunchiul în fața noului Baal, adică să-și atace proprii credincioși - reprezentați de IPS Teodosie - care nu se conformează vremurilor”.
Sputnik, organul de propagandă al Moscovei, care l-a lăudat în mod repetat pe Teodosie, a publicat, la începutul lui mai, un text al lui Ion Cristoiu, în care acesta îi ia apărarea arhiepiscopului Tomisului, criticat de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, după ce acesta a susținut că împărtășania este mai puternică decât orice vaccin.
Sputnik l-a declarat pe arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, „omul anului 2020”, lăudându-l pentru „redeșteptarea credinței”. Ce a făcut de fapt Teodosie: a organizat o a doua slujbă de Înviere chiar în timpul stării de urgență, a făcut slujbe fără mască în biserică, când bisericile erau închise, a chemat oamenii la pelerinajul de Sf. Andrei, când rata de infectare în județul Constanța era de peste 7 la mie, cea mai mare din țară.
Citește mai multe aici: Propaganda Sputnik îl proclamă pe Teodosie, care a sfidat măsurile anti-COVID, „omul anului 2020” | Newsweek Romania