"Înţeleg că sunt colegi care sunt deasupra legii pentru simplul fapt că prezintă, în urma mandatului pe care l-au dat românii, o legitimaţie cu fotografie. Parlamentul adoptă legi care sunt respectate de către cetăţeni, asta este democraţia. Cum putem noi să le cerem românilor să respecte legea, în condiţiile în care colegi de-ai noştri.... Medicii poartă mască 12 ore pe zi şi nu au cerut niciodată să facă apel la drepturi constituţionale sau la alte libertăţi ca să nu mai poarte această mască. Stimată colegă (n.r. - Diana Şoşoacă), dacă astăzi nu vă conformaţi (...) şi respectaţi legea pe care noi, Parlamentul României, o aprobăm, stimaţi colegi, daţi-mi voie să apelez la instituţiile statului pentru că prin astfel de atitudini dumneavoastră nu faceţi altceva decât să instigaţi la nerespectarea legii", a spus Pauliuc.
În deschiderea şedinţei de luni, Pauliuc i-a solicitat preşedintelui de şedinţă, senatorul Alina Gorghiu, să aplice regulamentul Senatului şi să ceară senatorilor să poarte masca de protecţie în sala de plen.
"Vă rog, doamna preşedinte, să puneţi în practică regulamentul şi să cereţi colegilor noştri care astăzi se află în Parlamentul României, în scaunele pe care i-au trimis românii, să respecte legea (...). În Parlamentul României, până nu punem în aplicare ceea ce le-am solicitat, deci senatorii trebuie să-şi facă datoria. Vor merge la colegii noştri şi le vor cere, respectuos, să se conformeze", a afirmat Pauliuc.
La rândul său, Alina Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului şi preşedinte de şedinţă, a transmis că nu va accepta ca în sala de plen să existe senatori care nu respectă legea.
"Vă rog să îmi permiteţi, stimaţi colegi, să fac acest apel la dumneavoastră. Cât conduc eu şedinţele de la acest microfon, nu voi accepta ca în sala de plen să existe senatori care să nu respecte legea, să nu poarte mască şi, cu atât mai mult, să vină la tribună şi să ia cuvântul, deşi ştiu că încalcă legea cu privire la acest aspect. În afară de doamna Iovanovici Şoşoacă, pe care o văd fără mască, mai există cineva în sală care să nu respecte legea la acest moment? (...). Dat fiind faptul că dispoziţiile legale sunt foarte clare în acest moment, stimată coleg senator, o să vă rog să vă conformaţi normelor legale în vigoare (...). Cine nu va respecta această condiţie prevăzută de legea din România, pe care fiecare cetăţean are obligaţia să o respecte, nu va lua cuvântul de la acest microfon cât timp eu conduc şedinţa", a subliniat Gorghiu.
Într-un final, Diana Şoşoacă s-a conformat regulamentului, şi-a pus masca de protecţie şi i s-a permis să vină la tribună pentru a lua cuvântul.