VIDEO Nicușor Dan și-a dat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu, primar interimar

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 23.05.2025 - 11:16
Ședință la Consiliul General al Capitalei. Nicușor Dan participă pentru ultima dată ca primar - Foto: Profimedia Images (rol ilustrativ)
Ședință la Consiliul General al Capitalei. Nicușor Dan participă pentru ultima dată ca primar - Foto: Profimedia Images (rol ilustrativ)

Este ședință extraordinară la Primăria Capitalei. Nicușor Dan participă pentru ultima oară în calitate de edil al Bucureștiului. Urmează să fie ales un primar interimar.

SHARE

Primăria București organizează o ședință extraordinară în care va fi ales primarul interimar al Capitalei. Președintele ales Nicușor Dan participă pentru ultima dată în calitate de edil. 

UPDATE. Nicușor Dan: „Iată ca se încheie un mandat. Ce are de făcut Bucureștiul în opinia mea, să continue să ia bani europeni, pe termoficare lucrurile sunt în grafic.

Principala problemă a Bucureștiului e finanțarea, sper să pot să influențez asta din noua funcție pe care o să o ocup, din 2026.

Din păcate, 2025 e un an pierdut pentru Primăria Capitalei, care abia o să-şi poată plăti obligaţiile curente, mai puţin fondurile europene. Urbanismul este o problemă esențială pentru București. 

Am toate încrederea în echipa de la direcția de urbanism”, a spus Nicușor Dan. 

El a precizat că se va implica în dezbaterile pentru Planul de Urbanism General, în calitate de cetățean. 

UPDATE. Stelian Bujduveanu (PNL) va fi primarul general interimar al Capitalei, conform unui proiect de hotărâre aprobat în ședința de vineri a Consiliului General al Municipiului București.

Hotărârea a fost aprobată cu 38 de voturi 'pentru' și 8 'împotrivă'. De asemenea, din totalul de 52 de voturi exprimate, 6 au fost anulate.

UPDATE. A început procedura de vot pentru alegerea primarului interimar.

UPDATE. Nicușor Dan a demisionat din funcția de primar al Capitalei, aceasta va intra în vigoare începând din 26 mai. Tot atunci, el va depune jurământul pentru funcția de președinte al României.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu, din partea PNL, ar putea deveni primar interimar al Capitalei, conform unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut.

Consiliul General al Municipiului București s-a întrunit vineri dimineaţă în şedinţă extraordinară, pentru a desemna un primar interimar pentru a-l înlocui pe Nicuşor Dan după ce acesta îşi va prelua mandatul la Cotroceni.

”Din prisma mea, eu înțeleg că nu voi fi, cu acordul dumneavoastră, un primar ales, ci un primar interimar, care trebuie să aibă grijă că primăria va funcționa în perioada următoare.
 
Trebuie să asigurăm direcția trasată de fostul primar general, actual președinte al României.
Și da, nu este de ajuns doar să vă confirm aici, trebuie să-i promit președintelui și bucureștenilor că viziunea urbanistică trebuie să continue.
 
Pentru că, dacă domnul primar a fost ales de două ori, înseamnă că dânsul a avut dreptate.
Trebuie să continuăm proiectele mari de investiții: transport public, infrastructură, termoficare.
 
Toate aceste lucruri trebuie asigurate de noi, cei care din ziua de luni vom fi responsabili cu viețile bucureștenilor.
Și vreau să asigur pe toată lumea că acest interimat va fi funcțional" a spus Bujduveanu.

Stelian Bujduveanu (PNL) și Adrian Vigheciu (PSD) au fost aleși viceprimari ai Capitalei, însă viceprimarul social-democrat era cel care exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al edilului general, scrie Agerpres

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te