SĂRBĂTOARE 18 DECEMBRIE, cruce neagră. Tradiții și superstiții de Sărbătoarea Vitelor

DE Florentina Enache | Actualizat: 17.12.2024 - 09:23
SĂRBĂTOARE 18 DECEMBRIE, cruce neagră. Tradiții și superstiții de Sărbătoarea Vitelor - Foto: blog.bizanticons.ro
SĂRBĂTOARE 18 DECEMBRIE, cruce neagră. Tradiții și superstiții de Sărbătoarea Vitelor - Foto: blog.bizanticons.ro

SĂRBĂTOARE 18 DECEMBRIE, cruce neagră. Tradiții și superstiții de Sărbătoarea Vitelor. Ce se întâmpla pe vremuri în această zi, în satul tradițional românesc?

SHARE

Sărbătoare cu cruce neagră, 18 decembrie. Miercuri, Biserica îi prăznuiește pe Sfântul Cuviios Daniil Sihastrul, pe Sfinții Mucenici Sebastian şi Zoe și pe Sfântul Ierarh Modest, arhiepiscopul Ierusalimului.

SĂRBĂTOARE 18 DECEMBRIE, cruce neagră. Tradiții și superstiții de Sărbătoarea Vitelor

În satul tradițional românesc, ziua era ținută pentru vite, având denumirea „Sărbătoarea vitelor” sau „Sfântul Modest”, fiindcă Sfântul Ierarh Modest este considerat ocrotitorul animalelor domestice.

Ziua era prăznuită pentru a feri vitele de boli și pentru paza acestora. Oamenii aduceau preotul acasă și se făcea agheasmă. Sătenii țineau apa sfințită multă vreme peste an, fiind considerată bună pentru animale. Se stropeau cu ea grădina, grajdurile și toate vitele, scrie Marcel Lutic în cartea sa „Timpul Sacru”.

Citește și: SĂRBĂTOARE 12 DECEMBRIE, cruce neagră. Sfântul Ierarh Spiridon. Tradiții din popor în această zi

Iată care erau tradițiile și superstițiile românilor, pentru a feri vitele de boli, în această zi:

- Nu se dădea afară din casă acritură sau sărătură după apusul Soarelui.

- Nu se dădea gunoiul afară seara.

- Nu se împrumuta drojdie seara.

- Nu se depăna seara, căci „se depănau vitele și bătătura”.

- Nu se omorau broaștele.

- Nu se lăsau oale nespălate (se credea că ar face vitele viermi).

- Nu se dădea lapte la găini.

- Nu se împrumuta lunea borș, gaz sau usturoi.

- După ce se lua oala de pe foc, trebuia să se ia imediat și capacul, altfel se „înăbușeau vitele”.

- Nu era bine să treacă pisicile, liliecii sau rândunicile pe sub vaci.

Dacă vitele se îmbolnăveau, sătenii aveau leacuri și remedii naturale pentru a le vindeca pe animale, mai spune Marcel Lutic.

Citește și: Ce este Sărbătoarea bubatului și de unde îi vine numele? Tradițiile românilor între 3 și 5 decembrie

Povestea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul este sărbătorit în ziua de 18 decembrie.

S-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia Mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru.

La vârsta de zece ani a fost dat să înveţe carte în Mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, iar după alţi cinci ani a fost făcut monah în această mănăstire, primind numele prorocului şi împăratului David.

După multă nevoinţă în post şi ascultare, monahul David a fost hirotonit preot, făcându-se cunoscut în părţile de nord ale Moldovei ca un mare duhovnic.

Iubitor de linişte, a luat binecuvântare de la episcopul de Rădăuţi şi s-a retras la Mănăstirea Sfântul Lavrentie (Laurenţiu).

Dar şi acolo îl căutau credincioşii, precum şi cei bolnavi. Aşa că ziua făcea ascultare şi stătea între oameni, iar noaptea priveghea, se ruga şi împletea coşuri de nuiele pentru obşte.

La Mănăstirea Sfântul Lavrentie a îmbrăcat marea schimă, schimbându-şi numele din David în Daniil.

Apoi, tăinuindu-se de lume, cu puţin înainte de anul 1450, s-a retras singur în adâncul codrilor pe valea pârâului Secu din judeţul Neamţ, unde mai târziu a luat fiinţă Mănăstirea Sihăstria. Aici s-a nevoit paisprezece ani în aspre osteneli călugăreşti.

Dar, văzându-se din nou înconjurat de lume, s-a retras în nordul Moldovei, aproape de Sihăstria Putnei.

Într-o stâncă din acel loc, în care şi-a săpat două încăperi, s-a nevoit Cuviosul Daniil mai mult de douăzeci de ani.

Nevoinţa sa în chilia de la Putna era aceasta: ziua şi noaptea priveghea în neîncetată rugăciune şi cugetare la cele dumnezeieşti, postind până la asfinţitul soarelui şi dormind foarte puţin pe un mic scaun de lemn.

Din chilie nu ieşea deloc toată săptămâna. Mâncarea lui era formată din pesmeţi de pâine, rădăcini şi ierburi. Duminica săvârşea Sfânta Liturghie, apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli şi pentru cuvânt de folos. În posturi se înfrâna câte trei şi uneori cinci zile şi avea darul rugăciunii şi al lacrimilor.

Domnul Moldovei Ştefan cel Mare (1457-1504), fiu duhovnicesc al Sfântului Cuvios Daniil, a fost îndemnat de acesta să zidească în apropiere de chilia sa o mănăstire de călugări şi ascultându-l, Ştefan Voievod a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, când s-a sfinţit acest locaş, a participat şi Cuviosul Daniil, fiind cinstit ca un al doilea ctitor.

După anul 1470, văzând că la Putna nu mai are linişte din cauza mulţimii credincioşilor, a părăsit chilia în care se nevoise peste douăzeci de ani şi s-a retras în taină în pădurile seculare din jurul Mănăstirii Voroneţ, unde, aflând un loc retras, şi-a făcut o mică chilie sub stânca numită Şoimul.

Timp de douăzeci de ani cât a sihăstrit la Voroneţ, Cuviosul Daniil a creat acolo o nouă vatră isihastă, tot atât de importantă ca cea de la Putna. Foarte repede s-au adunat în jurul său zeci de sihaştri, care se osteneau fie în codrii Voroneţului, fie în munţii Rarăului, fie de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni.

În timpul egumeniei sale, Mănăstirea Voroneţ a trăit cea mai înfloritoare perioadă duhovnicească din istoria sa, fiind socotită multă vreme lavra isihasmului din Moldova.

Trecând de vârsta de nouăzeci de ani, Sfântul Daniil, marele sihastru al Moldovei, dascălul pustiei şi făcătorul de minuni, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos la sfârşitul secolului al XV-lea (1496). A fost îngropat în pronaosul bisericii Voroneţ, cum se vede până astăzi, punându-se deasupra o piatră cu inscripţia: "Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil".

Sfântul Daniil Sihastrul a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992, scrie Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te