România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la energie pentru populație

DE Daniel Toșa | Actualizat: 20.10.2021 - 23:06
România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la energie pentru populație/FOTO: Pixabay

Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat destul de mult în primul semestru din 2021.

SHARE

Cel puțin comparativ cu perioada similară din 2020, iar cele mai mari creşteri, în moneda naţională, au fost înregistrate în Slovenia, Polonia şi România.

Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE s-au situat la 21,9 euro/100 kWh în primul semestru din 2021, faţă de 21,3 euro/100 kWh în perioada similară din 2020, scrie Agerpres.

În schimb, preţurile medii la gaze naturale pentru consumatorii casnici din UE au scăzut la 6,4 euro/100 kWh în primul semestru din 2021. Recent, preţurile la electricitate şi gaze au crescut substanţial în UE, datele statistice pentru semestrul doi din 2021 urmând să fie publicate în aprilie 2022.

Datele Eurostat mai arată că taxele şi accizele reprezentau în UE 39% din preţul energiei electrice plătit de consumatori şi 36% din preţul gazelor naturale, în prima jumătate din 2021.

Citește și: Românii bolnavi refuză să fie transferați la spitalele din străinătate. Se tem ca vor muri de foame

Preţurile la electricitate pentru consumatorii casnici s-au majorat în 16 state membre UE în primul semestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, cele mai mari creşteri, în moneda naţională, fiind înregistrate în Slovenia (15%), Polonia (8%) şi România (7%), iar cele mai semnificative scăderi în Olanda (minus 10%), Cipru (minus 7%) şi Lituania (minus 6%).

Exprimate în euro, cele mai scăzute preţuri medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE în primul semestru din 2021 au fost în Ungaria (10 euro/100 kWh), Bulgaria (10,2 euro/100 kWh) şi Malta (12,8 euro/100 kWh), iar cele mai ridicate în Germania (31,9 euro/100 kWh), Danemarca (29 euro/100 kWh), Belgia (27 euro/100 kWh) şi Irlanda (25,6 euro/100 kWh).

În perioada cuprinsă între prima jumătate a lui 2020 şi prima jumătate a lui 2021, preţurile medii la gaze naturale au scăzut în 20 din cele 23 de state membre UE care raportează datele privind preţurile gazelor naturale pentru consumatorii casnici. Cele mai semnificative scăderi de preţuri ale gazelor naturale, în moneda naţională, au fost în Lituania (minus 23%), Slovacia (minus 10%) şi Polonia (minus 9%).

Citește și: Interlopul Costel Caran i-ar fi cerut o taxă de 100.000 de euro lui Alex Bodi pentru poze împreună

În contrast, preţurile au crescut în Danemarca (19%), Germania (8%) şi Luxemburg (6%).

Exprimate în euro, cele mai scăzute preţuri medii ale gazelor naturale pentru consumatorii casnici din UE în primul semestru din 2021 au fost în Lituania (2,8 euro/100 kWh), Letonia (3 euro/100 kWh), Ungaria (3,1 euro/100 kWh) şi România (3,2 euro/100 kWh), iar cele mai ridicate în Olanda (9,6 euro/100 kWh), Danemarca (9 euro/100 kWh) şi Portugalia (7,6 euro/100 kWh). Eurostat precizează că datele pentru România sunt estimate.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te