România, cea mai afectată ţară din lume de o ameninţare informatică

DE Alexandru Pop | 16.04.2019 - 15:33
Foto Getty Images
Foto Getty Images

Compania românească Bitdefender a anunţat, marţi, că România este cea mai afectată ţară din lume de Scranos, o ameninţare informatică care sustrage toate parolele şi informaţiile bancare ale victimelor şi le compromite activitatea pe reţelele de socializare.

SHARE

Specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender au descoperit o ameninţare informatică agresivă care se ascunde pe dispozitivul infectat şi are acces la toate datele personale ale victimei.

„Denumită Scranos, ameninţarea se răspândeşte rapid la nivel global, cu activitate extrem de intensă în România, India, Brazilia, Franţa, Italia şi Indonezia. Scranos infectează dispozitivul utilizatorului atât prin aplicaţii aparent legitime, precum e-readere, playere video, drivere sau chiar soluţii de securitate, cât şi prin programe instalate ilegal”, se arată în comunicat.

Odată instalat pe sistem, Scranos se ascunde cu ajutorul unui rootkit (un driver software) şi poate spiona victima până în cele mai mici detalii. Astfel, ameninţarea poate extrage datele de acces la diverse site-uri din browsere precum Google Chrome, Chromium, Mozilla Firefox, Opera, Microsoft Edge, Internet Explorer, Baidu Browser şi Yandex, potrivit experţilor.

În plus, aceasta poate sustrage datele de plată din pagini de internet precum Facebook, Amazon şi Airbnb, dar şi să trimită cereri de prietenie şi mesaje cu linkuri infectate de pe contul de Facebook al victimei sau să o aboneze la diferite canale de YouTube.

„Dintre canalele de YouTube promovate de către atacatori şi monitorizate de Bitdefender, unul a strâns peste 3.100 de abonaţi într-o singură zi. Mai mult, Scranos poate sustrage tot istoricul de navigare pe internet şi poate descărca şi executa fişiere la discreţia atacatorilor. Aproape două treimi dintre victime folosesc sistemul de operare Windows 10, iar un sfert sunt utilizatori de Windows 7”, se arată în comunicat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te