Restricțiile de circulație vor fi în vigoare între orele 12:00 - 20:00.
Potrivit CNAIR, măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţii de caniculă.
Sunt vizate autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Potrivit legislației în vigoare, circulația acestora poate fi interzisă temporar pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele aflate sub avertizări cod portocaliu de caniculă.
Fac excepție:
transporturile de persoane; transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare;
transporturi poştale; transporturi de echipamente de prim ajutor;
transporturi pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.
Meteorologii au actualizat, miercuri, avertizările de caniculă, dar au emis și noi atenționări cod galben și portocaliu pentru ploi și vijelii în 26 de județe. Capitala și 7 județe vor fi în această săptămână sub avertizare cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi maxime între 38 și 40 de grade, potrivit HotNews.
Prima avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat va fi în vigoare în intervalul 28 - 31 iulie. Meteorologii spun că valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul țării va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
Citește și
Cod portocaliu de caniculă în şapte judeţe şi Bucureşti, joi, vineri şi sâmbătă
Primăria Capitalei începe aplicarea celui de-al treilea tratament de combatere a larvelor de ţânţari
De asemenea, din 29 și până în 31 iulie vor fi sub cod portocaliu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat Capitala și 7 județe: Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Caraș-Severin (sudul județului).
Conform meteorologilor, pe parcursul zilelor de joi, vineri și sâmbătă în București și județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în sudul județului Caraș-Severin disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.
În zilele de 1 și 2 august valul de căldură va persista în zonele sudice și sud-estice, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.