Rafila explică în ce condiții s-ar putea organiza alegerile locale în toamnă

Medicul Alexandru Rafila a explicat că alegerile locale vor putea fi organizate la toamnă numai dacă va scădea rata de transmitere a coronavirusului și dacă populația va respecta măsurile de igienă.
„Dacă noi reuşim până în luna septembrie, la jumătatea lunii septembrie, să ţinem lucrurile acestea sub control, să reducem numărul de cazuri, să scădem acea rată de transmitere sub 1 ca să existe o scădere sustenabilă, sigur, alegerile pot avea loc fără niciun fel de problemă cu nişte măsuri a de protecţie a celor care sunt în secţiile de vot.
Gândiţi-vă că discutăm de peste 200.000 de persoane care sunt în secţiile respective. Înţeleg că sunt peste 18.000 de secţii de vot, iar dacă punem o medie de 10 persoane, cred că ducem undeva spre 200.000. Şi accesul alegătorilor poate fi şi el controlat încât să evite aglomeraţia”, a declarat reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, la Digi24.
Medicul a mai explicat că, dacă se menține creșterea ca acum, cu 1.000 de cazuri pe zi, nu putem organiza alegerile locale în septembrie.
„Mie mi-e foarte greu să cred că dacă nu se întâmplă o schimbare importantă în următoarele săptămâni, două - trei săptămâni maxim, o schimbare importantă în abordare şi comportament, mi-e greu să cred că trendul va putea fi inversat şi alegerile pot avea loc la data de 27 (septembrie - n.r.). Deci mai degrabă, nu”, a spus Rafila.