Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii, din analiza informaţiilor primite, a rezultat faptul că astfel de produse au fost introduse în România prin trei unităţi de depozitare, de pe raza judeţului Bihor.
"Comisia Europeană a transmis o notificare Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin care informează că din fermele comerciale de păsări din Ungaria, aflate în zona de restricţie din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8, au fost sacrificate păsări (curcani), iar produsele obţinute au fost livrate către mai multe state membre, printre care şi România. În regim de urgenţă, ANSVSA a dispus serviciilor sanitare veterinare de la nivel teritorial să acţioneze de urgenţă pentru identificarea tuturor beneficiarilor produselor în cauză, retragerea de la comercializare şi incinerarea acestora, în conformitate cu prevederile Directivei 94/2005", se menţionează în comunicatul citat.
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat, joi, prezenţa virusului gripei aviare H5N8 în probele prelevate de la găinile ouătoare ce aparţin fermei societăţii Karin SRL din localitatea Seini, judeţul Maramureş, potrivit unui comunicat al ANSVSA.
"S-a intervenit prompt prin activarea Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) din judeţului Maramureş şi activarea Unităţii Operaţionale Centrale condusă de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), dr. Robert Viorel Chioveanu. Din dispoziţia preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, o echipă de specialişti în patologie aviară din cadrul instituţiei s-a deplasat în judeţul Maramureş încă din data de 14.01.2020, pentru a participa la ancheta epidemiologică şi a supraveghea aplicarea măsurilor procedurale", se arată în comunicat.
Instituţia menţionează că intervenţia rapidă în focarul de boală s-a realizat cu respectarea legislaţiei specifice şi a Planului de Contingenţă/Intervenţie. Păsările au fost eutanasiate şi incinerate împreună cu ouăle reţinute oficial, cu resturile de furaje, cu aşternutul şi cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie. Ulterior, se vor efectua dezinfecţii pentru inactivarea virusului.
ANSVSA precizează că se află într-o colaborare permanentă cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, cu Societatea Medicilor Veterinari în Patologie Aviară din România şi cu Colegiul Medicilor Veterinari din România. În contextul epidemiologic al evoluţiei gripei aviare în Europa, se impune supravegherea şi monitorizarea păsărilor domestice, dar şi a celor sălbatice care reprezintă, conform legislaţiei şi a studiilor de specialitate, sursa naturală a virusului gripal aviar.
Instituţia menţionează că, pentru asigurarea sănătăţii publice, toate efectivele de păsări au fost şi sunt supuse programelor naţionale anuale de supraveghere a bolilor, inclusiv pentru gripa aviară, astfel încât pe piaţa din România să ajungă produse şi subproduse obţinute doar de la animale sănătoase.
Conform ANSVSA, în cursul anului 2019 au fost prelevate şi testate pentru depistarea virusului gripei aviare 18.615 probe de galinacee, 16.289 probe de palmipede din gospodăriile populaţiei, 8.146 de probe din exploataţii comerciale şi 220 de probe de la păsări sălbatice.
Autoritatea reaminteşte crescătorilor de păsări măsurile care trebuie respectate pentru a preveni apariţia şi răspândirea virusului gripei aviare: păsările domestice trebuie ţinute separat şi în adăposturi acoperite, fără acces la lacuri şi bălţi; furajele trebuie ţinute în spaţii închise acoperite şi în timpul depozitării trebuie asigurat să nu aibă acces alte specii de animale; aşternutul trebuie să fie depozitat în spaţii închise acoperite sau acoperite să nu aibă contact cu păsările sălbatice; obligativitatea de a anunţa imediat medicul veterinar din localitate în caz de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări.