Primul medic de familie este investigat pentru așa numita „vaccinare la chiuvetă”, anunță polițiștii, care efectuează joi dimineața percheziții la cabinetul medical și în casa unui doctor din comuna Aninoasa, din județul Dâmbovița. Cadrul medical, o femeie, ar fi vaccinat fictiv 10 fotbaliști de la clubul de fotbal din Pucioasa, condus chiar de soțul acesteia. Potrivit IPJ Dâmbovița, au fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.
Joi dimineața au loc percheziții domiciliare, la sediul unui Cabinet Medical Individual din comuna Corbii Mari, sediul Asociației Sportive Fotbal Club Pucioasa și la domiciliul unui medic de familie din comuna Aninoasa.
Citește și: Miniștrii USR evită să-l atace pe Cîțu: tăcere pe Facebook, Teleman scrie că este „bine intenționat”
Potrivit unor surse, medicul de familie MD, de 47 de ani, instigată fiind de soțul său, MC, de 50 de ani, președinte și antrenor la Asociația Sportivă Fotbal Club Pucioasa, a implementat în sistem date nereale privind vaccinarea antiCOVID a 10 jucători de la clubul respectiv, eliberandu-le acestora adeverințe de vaccinare false, care le-a permis participarea la competiții sportive.
Medicii au explicat așa numitul fenomen al „vaccinării la chiuvetă”. Adică doza se aruncă, iar persoana obține certificatul de vaccinare.
IPJ Dâmbovița a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că există trei mandate de percheziții și 13 persoane vor fi duse la audieri.
„La această oră, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița pun în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Pucioasa, Corbii Mari și Aninoasa, din județul Dâmbovița, la persoane bănuite de înșelăciune, fals intelectual și fals informatic. Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverințe de vaccinare anti-COVID-19. Sunt puse în aplicare 13 mandate de aducere”, potrivit sursei citate.
Citește și: Cum a căzut interlopul Dorel Chiroaica, membru marcant al grupării Garda de Fier
Femeia ar fi fost îndemnată chiar de soțul său, care este președintele și antrenorul clubului sportiv unde joacă cei 10 fotbaliști. În plus, medicul de familie a decontat în mod ilegal de la Casa de Asigurări de Sănătate banii pentru presupusa vaccinare.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-august a.c., o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor”, au mai transmis polițiștii dâmbovițeni.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.