De câțiva ani, prin asociația sa, „Glasul Vieții”, și cu sprijinul voluntarilor și a donatorilor, părintele Dan Damaschin a ridicat un adăpost pentru mame singure și sărace, case pentru familii nevoiașe, asigură burse unor zeci de elevi, i-a dus în tabără la mare pe copii care, altfel, n-ar fi avut nicio șansă să plece într-o vacanță.
Anul trecut, de Paște, părintele a demarat o campanie prin care și-a propus să-i mobilizeze pe cei din jur astfel încât să ajute 4.000 de copii. Să-i îmbrace și să le asigure hrană. Iar copiii au fost ajutați. Anul acesta, de Sărbătorile Pascale, preotul din Iași a demarat aceeași campanie, de data aceata pentru 7.000 de copii.
Părintele Dan Damaschin a vorbit, într-un interviu oferit pentru Newsweek România, despre simbolul Luminii de Înviere, despre cum trăim Paștele, în acest an al pandemiei provocate de noul coronavirus, despre greutățile cu care se confruntă comunitățile din mediul rural cu care interacționează, dar și despre proiectele sale sociale.
Newsweek România: Cum ar trebui să trăim Paștele, anul acesta? În mod evident, lucrurile sunt diferite față de anii trecuți, din cauza epidemiei de COVID-19.
Preotul Dan Damaschin: A lua Lumină este un ritual care face parte din slujba pascală, doar că acest ritual este doar simbolul a ceea ce se întâmplă în biserici, în noaptea de Înviere. Anul acesta, cred că trebuie să trăim Paștele smeriți în fața lui Dumnezeu, care a îngăduit, spun eu, să vedem că ne lipsește, cu adevărat, Paștele. Ne lipsește pentru că nu avem șansa, în acest an, să intrăm într-o biserică, să participăm la o slujbe. Ne va lipsi Paștele pentru că acum, fiind acasă cu conștiința încărcată, simțim nevoia pentru o spovedanie și nu putem să o facem.
Ne va lipsi Paștele pentru că am fi dorit să mergem la bunica noastră de la țară, la mama noastră care ne așteaptă. Poate că unii ne vom gândi acum că, în alți ani, prinși cu vacanțele noastre de Sărbători, cu grătarele pe care le făceam inclusiv în jurul mănăstirilor, nu ajungeam la mama sau la bunica noastră. Anul acesta vom avea ocazia să simțim ce înseamnă Paștele. Dacă vom sta în case, vom avea șansa să urmărim o slujbă la televizor sau pe Internet. Bisierica, pentru a respecta ordonanțele militare date în această perioadă, va face și ea eforturi pentru a ajunge la credincioși în noaptea de Înviere.
Va fi un Paște greu, în care vom încerca să ne trezim conștiința. Poate înțelegem ce am avut, ce am pierdut și ce avem de recuperat. Sper ca această Lumină de Înviere să nu se mai stingă în inima noastră, pentru că, de fapt, este simbolul împărtășaniei, care vine în inima noastră odată cu postul, cu rugăciunile. Sper ca Lumina să nu se mai stingă odată cu beția care se întâmpla în case, în multe cazuri, în noaptea de Înviere. Cred că această încercare pe care o trăim acum, dacă o tratăm cu toată seriozitatea, ne va putea face mult mai buni, mai sensibili și, sper eu, un pic mai religioși.
Newsweek România: Iisus ne spune: „Nu vă temeți!” Putem să nu ne temem, în perioade ca cea de acum?
Preotul Dan Damaschin: Depinde și de ce informații ingermăm, în această perioadă. De exemplu, în una dintre seri, am fost invitat să iau cuvântul la un post naționl de știri și, cât am stat să-mi vină rândul după mai mulți interlocutori, cred că s-au scurs vreo două ceasuri. Constat că este foarte multă teamă care se seamănă nejustificat pe unele canale mediatice pe care oamenii le urmăresc, stând în casă. Trebuie să ne hrănim creierul și ochii nu doar cu o informație care vine la întâmplare, dar trebuie să ne hrănim mintea și cu lucruri frumoase din jurul nostru, iar sufletul cu bunătatea pe care nu poți să o ignori în această perioadă.
Cred că ar trebui să mai facem o selecție a canalelor de informare pe care le urmărim. Cred că vorbim despre oameni cu o educație peste medie, așa cum sunt cititorii revistei dumneavoastră, oameni care pot face această selecție astfel încât să primească informațiile care sunt cu adevărat importante, utile, reale. Nu poți citi zilnic știri panicarde fără să le compari cu informații sigure pe care le găsești pe Internet, date de instituții. Deci, teama noastră cred că este și alimentată.
În sens creștin, teama provoacă niște găuri negre în sufletul nostru, care te pot duce la deznădejde sau la depresie. Aici aș vrea să subliniez că această deznădejde se instalează în sufletul unui om care permite în viața sa să intre această deznădejde.
Eu, acasă, am patru copii, care îmi solicită din plin tot timpul zilei. Atât timp cât îi am pe ei, atât timp cât am mii de copii care mă provoacă la eforturi supraomenești pentru a le asigura nevoile de zi cu zi, atât timp cât vorbesc cu oameni dragi, cu mulți oameni care ne sprijină sau pe care îi sprijinim, eu nu am timp să ajung la deznădejde. Nu am timp să mă tem.
Dar dacă comoditatea ne face să ne închidem în noi înșine, iar din comoditate să ne alimentăm doar cu anumite informații panicarde, care, din păcate, au prioritate în spațiul medicatic, atunci nu putem scăpa de această teamă premergătoare deznădejdii decât cu un efort. Un efort spiritual, un efort cultural. Nu am auzit pe nimeni să intre în deznădejde citind, de pildă, Biblia. Nu am auzit pe nimeni să citească un mare clasic și să-l apuce deznădejdea. Pe lângă acest efot intelectual, cultural, mai este și efortul spiritual.
Rugăciunea noastră este cel mai frumos lucru și este atât de accesibilă pentru a ne elibera de tot ce înseamnă temere, povară. Ar trebui să ne amintim de pilda lui Petru, din Evanghelie, care se temea, pe apele Galileei. Iar Domnul Hristos l-a certat și i-a spus: „Puțin credincios, de ce te-ai îndoit?” Petru începuse să audă vântul, furtuna și să vadă cu ochii săi valurile care erau destul de mari în jurul său și al Mântuitorului. Cred că un om care are mintea ancorată în valorile fundamentale, într-o realitate corectă a societății, care are sufletul lipit de Dumnezeu nu se poate teme.
Newsweek România: Dvs. cum l-ați cunoscut pe Dumnezeu?
Preotul Dan Damaschin: Relația mea cu Dumnezeu s-a născut din familie. Sunt cazuri de revelare a lui Dumnezeu într-un mod spectaculos, în urma unei minuni. Pentru mine, „Tatăl nostru” învățat pe genunchiul bunicului, rugăciunea spusă alături de mama, seară de seară, au fost minuni reale în viața mea, pentru că eu mă bucuram din plin la acea vârstă, a copilăriei timpurii, de prezența lui Dumnezeu. Pentru ca, mai târziu, să iau contact cu oameni de un mare calibru spiritual, precum Părintele Cleopa, părintele Ioanichie Bălan.
În timpul liceului, am avut parte de influența unui diriginte extraordinar, care m-a călăuzit, mi-a temperat avântul unei adolescențe zbuciumate de căutări. Întâlnirea actualei mele soții a fost un alt moment care să mă aducă în corabia lui Hristos.
Ulterior, cred că l-am cunoscut pe Dumnezeu prin oamenii buni cu care am intrat în contact. Nu vă imaginați câtă nevoie are un preot să se hrănească nu doar de la Sfântul Altar, pentru că acolo este esența, dar și de la sufletul oamenilor. Eu sunt preot într-o maternitate. În fiecare zi mă întâlnesc cu o mamă care duce o sarcină cu probleme, cu o mamă care își pierde copilul, după naștere complicată, cu o mamă-eroină care are șapte-zece copii. Toate aceste lucruri sunt o lecție de credință pentru mine.
Din toate aceste lucruri ne putem zidi o cetate, pe care, sperăm noi, să nu o poată dărâma nici catastofele, nici bolile. Pentru mine, asta e credința în Dumnezeu. Sunt, cum spuneam, și cazuri minunate în care Dumnezeu îți vine în mod miraculos, te întâlnești cu El și, de atunci, îți schimbi viața. La mine a fost un fir de întâlniri cu Dumnezeu, întâlniri care mi-au dat această cetate a Lui în care locuiesc eu.
Newsweek România: Cum ar trebuie să fie dialogul nostru cu Dumnezeu?
Preotul Dan Damaschin: Modul în care bunica mea își aprindea căndeluța, se punea în genunchi și vorbea cu Dumnezeu în limba ei simplă este modul pe care eu îl adopt. Este un mod firesc de a vorbi cu Domnul. Bunicii, părinții noștri au o bogăție spirituală.
Cărțile acelea micuțe de rugăciuni, pe care le deschidem seara, nu au niște rugăciuni savante puse acolo de nu știu care Patriarh, ci sunt rugăciuni adunate din bogăția spirituală a neamului nostru creștin. Fiecare carte de rugăciuni și fiecare carte de slujbă sunt efortul a sute de generații care au adunat ceea ce e mai bun în viața noastră. Pentru mine, Biblia este cartea pe care mama mea o transcria cu pixul, în timpul lui Ceaușescu, prin anii ’70 și ceva – ‘80, ani în care nici măcar pixuri nu se mai găseau. Iar mama transcria Biblia cu un pix verde, în fascicule. Acolo am citit Evanghelia după Luca, în acele vremuri.
Newsweek România: Așa cum spuneați biserica în care slujiți este situată în curtea Maternității „Cuza Vodă” din Iași. Sunteți acolo din 2005. În tot acest timp, ați format o adevărată „mișcarea” în jurul dvs., de a sprijini mii de mame, copii, dar și alți oameni care au nevoie de ajutor? A avut un rol declanșator mediul acesta în care slujiți, în care întâlniți, inevitabil, și mame, copii, familii cu probleme?
Preotul Dan Damaschin: Inevitabil e un moment de trezire specială, ca om, în clipa în care te trezești înconjurat de oameni cu sufernțe sufletești, trupești, cu dureri precum moartea unui copil, pierderea unei sarcini, când vezi copii flămânzi. În aceste situații, pragmatic fiind, nu m-am găsit util doar cu rugăciuni și cu o vorbă bună. O fi păcatul meu, o fi necredința mea, nu am de unde ști.
Dar în clipa în care am încercat să mișc puțin viața acelor oameni, cu un pachet de scutecele, cu o cutie de lapte praf, cu un transport acasă, cu hăinuțe, când am început să ajut o mamă la înmormântarea unui prunc, atunci am văzut că lucrurile au crescut într-un mod cu totul miraculos. Nu mai vorbesc despre cazul acelor mame care veneau să facă avort în maternitate și care, apoi, ajutate material, finanaciar, renunțau să mai facă avort. În acele momente de început, nu am făcut decât să trag de mânecă familia mea, prietenii mei, colegii mei din maternitate, pentru că așa îi numesc eu, iar ei toți au fost foarte săritori, dornici să ajute.
Atunci, mi-am dat seama că eu, de fapt, nu sunt decât un pion al lui Dumnezeu, pus aici, și trebuie să învârt acest angrenaj uriaș, așa cum este în clipa de față. Sunt un pion care nu are voie să se oprească. Tot ceea ce sunt eu sunt prin grija lui Dumnezeu, iar dacă eu i-aș întoarce spatele lui Dumnezeu, atunci s-ar putea ca El să-și schimbe planul cu mine. În acest fel, am decis, fără să-mi fac nu știu ce calcule sau să-mi pun „centură de siguranță”, că trebuie să-mi duc crucea mea așa cum am primit-o, cum Dumnezeu mi-a încredințat-o. Iar tot ceea ce mi se părea complicat, Dumnezeu a avut grijă, mereu, să rezolve.
Nu este ușor să îți apese pe umeri responsabilitatea hranei, a hainelor a 7.000 de copii, să-ți apese pe umeri asigurarea caselor a sute de persoane – avem 60 și ceva de case a câte șapte persoane pe familie, vă dați seama ce e acolo. Nu e ușor să-ți apese pe umeri bursele a zeci de copii, ceea ce înseamnă hrana de zi cu zi, haină, rechizite, sprijin pentru făcut teme, transportul și așa mai departe. Dar dacă aceste lucruri s-au cristalizat și au căpătat o formă semiinstituționalizată, asta a fost doar pentru că Dumnezeu a vrut să fiu aici. Și așa a fost. Am plecat de la această cazuistică copleșitoare, dar Dumnezeu a găsit soluții.
Când am văzut că în China sunt probleme majore și mi-am dat seama că valul vine asupra Europei, am chemat oamenii mei de bază, sunt vreo patru și încă vreo 20 de voluntari, și le-am spus: „Dragilor, va fi greu. Trebuie să economisim, să facem tot ce ne stă în putință, pentru a putea să reușim să ajutăm copiii”.
Vorbim despre cei 7.000 de copii pentru care am făcut campania de ajutorare, în acest an de Paște. Antipicam că luna martie va fi una grea, la fel și aprilie. Și intuiam că toate proiectele noastre de strângere de fonduri, precum concerte, colecte stradale, vor fi blocate. Dar Dumnezeu a îngăduit, prin intermediul oamenilor dragi pe care-i avem, putem îmbrăca și hrăni, de acest Paște, 7.000 de copii.
Newsweek România: Cum reușiți să mobilizați în jurul dvs. mii de oameni care, de ani, sprijină proiectele sociale în care vă implicați?
Preotul Dan Damaschin: Sunt doar veriga care face legătura între omul bun, care vrea să ajute și care găsește multă-multă bucurie prin faptul că ajută, și duhul sărman, copilul sau mama lipsită de ajutor. Din punctul meu de vedere, mai mare este privilegiul omului bun de a ajuta, care se descoperă ca om odată cu darul pe care-l face, decât nevoia copilului sărman. Pentru că, la drept vorbind, se va găsi cineva care să-i ducă acelui copil un blid de mâncare.
Eu vorbesc, în glumă, că parohia noastră este una planetară, pentru că cei care s-au solidarizat cu acțiunile noastre sunt nu doar din Iași, nu doar din maternitatea la care slujesc, ci din toate România și de pe toate continentele. Sunt oameni care ne-au găsit prin intermediul mass-media, dar avem și comunități creștine, cum sunt o mulțime de parohii din Germania, Italia, SUA, Australia, Japonia, care sunt alături de noi. Sunt oameni și care și-au redescoperit vocația de creștini, prin proiectele noastre.
Newsweek România: Pe lângă sărăcie, care sunt alte probleme ale comunităților pe care sprijiniți?
Preotul Dan Damaschin: În comunitățile în care intervenim noi direct lucrurile se mișcă greu. Avem mari, mari lipsuri în viața noastră comunitară, iar asta pentru că oamenii nu au modele. Nu uitați că România a suferit foarte mult în urma valului de migrație. Am pierdut foarte mulți oameni de calitate și, mai ales în comunitățile rurale, se simte foarte mult lipsa unor oameni de valoare. A unor oameni care să fie în stare să-și rupă un ceas sau două din timpul lor și să ajute bătrântul sau familia cu mulți copii de lângă casa lui. În această comunitate a noastră pe care o ajutăm vorbim și despre foarte mulți oameni în vârstă, de foarte mulți oameni care au probleme cu alcoolul.
Pe de altă parte, noi avem și o comunitate formată pe internet, unde sunt în jurul nostru poate 100.000 de oameni, dacă cumulăm paginile de Facebook. Mai avem o comunitate, să-i spunem telefonică, unde sunt câteva mii de persoane. Cu toți discutăm pe teme spirituale, dar și despre sprijinire a celor nevoiași. Aici, în biserică, suntem o mână de oameni cu care mă laud. Vorbim despre cei 40 de bursieri din Centrul nostru educațional, copiii care stau în internat la noi, vorbim despre voluntarii noștri de bază, cei 20 la număr, și despre oamenii care vin la bisericuța noastră, poate o sută de persoane.
Sunt oameni care nu pot dormi în casă dacă știu că părintele i-a chemat la un act de voluntariat. Pentru ei ar fi un coșmar să nu-i implic în acțiunile noastre de voluntariat sau să nu le cer să dăm o mână de beton la clădirea unei case. Aceștia sunt oamenii dragi care ne dau viață. Toți acești oameni au renăscut în urma colaborării noastre. Au renăscut în mod sufletește, psihic.
Cineva mă acuza și spunea: „Hristosul ăsta al vostru e cam protestant: dacă dai, ai”. Dar chiar așa este. Dacă, azi, în perioadă de criză, sunt oameni care oferă sprijin unui copil sărman, ei știu că Dumnezeu, mâine, îi va ajuta mai mult. Pentru că, unde este dragoste, dispar multe gânduri rele, iar asumarea jertfei depășește toate încercările vieții.
Newsweek România: Cum pot ajuta, în perioadoa Sărbătorilor pascale, cei care vor să se implice în proiectele dvs. și care încă nu știu despre lucrurile pe care le faceți?
Preotul Dan Damaschin: În primul rând, ajutorul trebuie să fie unul spiritual. Avem nevoie să devenim oameni, în adevăratul sens al cuvântului. Iar asta înseamnă să descoperim în noi acea valoare pascală autentică, care însemană pocăință autentică, post, rugăciune, să ne hrănim, cât se poate, de la izvorul credinței. În al doilea rând, va urma o perioadă foarte grea din punct de vedere economic. Cred că toți cei care au o educație minimă în zona aceasta întrevăd că vin zile destul de grele.
Îi rog pe cei care vă citesc să rămână oameni cumpătați, pentru că avem familii, avem copii și trebuie să ne păstrăm cumpătul. Va fi foarte greu în clipa în care, poate, vom pierde din salarii, din venituri. Va fi greu să faci față la același cheltuieli, dar cu un buget mai mic. Îi îndemn pe toți cei care vă citesc să fie oameni cumpătați. Să nu risipim resursele pe care le avem.
Și nu în ultimul rând, dacă vrem să fim cu adevărat fericiți, acum, dar nu numai acum, să facem în așa fel încât să rămână Lumina aprinsă în noi. Nu putem să fim noi sătui în casă cât timp, la câțiva kilometri de noi, se află o mamă înlăcrimată cu cinci copii, să spunem, cărora nu are ce să le dea de mâncare. O astfel de mamă nu-și dorește nu știu ce mâncăruri speciale, ci vrea măcar o pâiniță, niște orez, niște fasole, niște paste, ca să pună ceva în burtica acelor copilași.
Astfel, îi îndemn pe toți cei care au stabilit un buget pentru masa de Paște să încerce, în această perioadă, ca din 100-200 de lei cheltuiți să dea deoparte 10-20 de lei și să cumpere un kilogram de orez, un kilogram de fasole, pentru a le duce unor copii flămânzi.
Și pentru că sunt cel care coordonează acțiunile pe care și noi le facem în Iași, le transmit tuturor celor care vor să ne ajute că orice leu venit de la ei merge, în această perioadă de Sărbători, la fel cum merge în orice altă perioadă, la un copil sărman, la o familie neajutorată. Cred că astfel de daruri pe care le putem face ne hrănesc și ne bucură mai mult decât orice delicatesă pe care ne-am putea-o cumpăra.
Cei care vor să sprijine proiectele sociale ale Asociației „Glasul Vieții” o pot face folosind datele de mai jos sau consultând site-ul organizației.
Puteti dona si prin transfer bancar:
BANCA TRANSILVANIA, RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON) COD SWIFT: BTRLRO 22 RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO) RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
Paypal: [email protected]
MoneyGram, Western Union, RIA: Damaschin Ana
Coletele pot fi trimise pe adresa: Biserica Maternitatii Cuza-Voda Iasi, Str. Cuza-Voda, Nr. 34
Comentarii 0