Poliția îl contrazice pe Ghiță. Fugarul Nicolae Popa, adus în țară cu un avion plătit de Interne

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 11.12.2018 - 15:30
Nicolae Popa a fost audiat marți la parchet. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) contrazice, într-un comunicat, varianta susținută de Sebastian Ghiță la România Tv, conform căreia, la cererea fostei șefe DNA, a achitat în 2011 factura pentru avionul care l-a adus în țară pe Nicolae Popa din Indonezia.

SHARE

IGPR a comunicat faptul că de procedura de achiziție s-a ocupat Ministerul de Interne, care a negociat cu trei operatori, în condițiile în care Sebastian Ghiță o acuzase pe Kovesi că aceasta „ar fi cerut suma personal” și că s-a ocupat de contractarea avionului.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Inspectoratul General al Poliției Române, prin Centrul de Cooperare Polițienescă Internațională, are atribuția legală de escortare din statul solicitat, în România, a persoanei extrădate și de predare a acesteia autorităților competente române în vederea încarcerării. Preluarea persoanei extrădate se realizează în baza unei decizii definitive a autorității judiciare competente din statul solicitat, decizie care se comunică Ministerului Justiţiei din România. Termenele de preluare sunt stabilite de comun acord cu autoritățile statului solicitat, preluarea efectivă având loc după ce sunt îndeplinite toate condițiile logistice, acestea variind în funcție de mai mulți factori (ex: destinația)”, reiese din comunicatul IGPR.
Poliția Română mai preciează că în ceea ce privește achiziționarea biletelor de avion pentru aducerea în țară a unui cetățean român condamnat într-un dosar penal, pentru care este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, procedura a fost derulată de către Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice.
„Negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut. În acest caz, a fost declarat câștigător operatorul economic S.C. ION ȚIRIAC AIR S.R.L., iar serviciile achiziționate au vizat transportul de pasageri, pe ruta București – Jakarta și retur. Semnarea contractului de prestare servicii și decontarea acestuia au intrat în sarcina Poliției Române. Contractul, în valoare 234.207,30 de lei, a fost semnat de Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 14.04.2011. Operatorul economic a emis factura fiscală, la data de 21.04.2011, aceasta fiind achitată de I.G.P.R., prin ordin de plată, la data de 29.04.2011.” se precizează în comunicat.
De asemenea, IGPR precizează că toate documentele menționate au fost înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar informații pe acest subiect au mai fost comunicate public, la data de 9 ianuarie 2017, prin remiterea unui comunicat de presă de către instituție.
Sebastian Ghiță a susținut la România TV că Laura Codruta Kovesi i-ar fi promis că, în schimbul sumei de 268.689 de lei cât ar fi costat cursa Țiriac Air, va interveni pe lângă procurorii care instrumentau dosarul Tracia Asesoft, în care era implicat și mogulul care acum este fugar în Serbia. 

Citește și Adina Florea va ancheta denunțul lui Sebastian Ghiță împotriva Codruței Kovesi

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te