Este imposibil ca atunci când mergi la cumpărărturi într-un centru comercial să nu auzi măcar o dată alarma de la sistemul antifurt al vreunui magazin. Și, de cele mai multe ori nu este vorba despre vreo infracțiune.
Însă agenții de pază ajung imediat și îi cer clientului să îi arate ce are în bagaje. Mulți se supun, alții se revoltă și spun că este exces de zel.
Poate agentul de pază să te percheziționeze în geantă când ieși din magazin? Ce spune legea
O astfel de întrebare a stârnit un val de reacții pe rețelele de socializare. Unii cred că agentul are dreptul să-i caute pe oameni în bagaje dacă sunt suspecți. Alții spun că nu este legal să facă acest lucru.
Citește și: Cât de simplu se fură de la casele de tip self-scan aflate în supermarket. Angajat: „E a zecea oară”
”Vă rog să-mi spuneți, un agent de pază al unui magazin are dreptul să te oprească și să îi arăți ce ai în geantă?”
Foarte mulți au reacționat rapid. Au fost mulți care au spus că, desigur, agentul de pază are tot dreptul să te percheziționeze.
Însă legea spune altceva.
Conform art 46 al legii 333/2003, personalul de pază este obligat să oprească și să legitimeze persoanele despre care există date sau indicii că au săvârșit infracțiuni ori alte fapte ilicite în obiectivul păzit, pe cele care încalcă normele interne stabilite prin regulamentele proprii, iar în cazul infracțiunilor flagrante, să prindă și să prezinte poliției pe făptuitor, să oprească și să predea poliției bunurile ori valorile care fac obiectul infracțiunii sau al altor fapte ilicite, luând măsuri pentru conservarea ori paza lor, întocmind totodată un proces-verbal pentru luarea acestor măsuri. Procesul-verbal astfel întocmit constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală.
Citește și: Românii au furat alune, ciocolată și balsam de rufe în Germania
Nu scrie nicăieri că acesta poate percheziționa clientul.
Mai mult, agentul de pază care încalcă această lege poate fi sancționat cu amendă de la 100 lei la 300 lei.