Netulburate de ochii curioşi ai turiştilor şi de nimic altceva decât de vântul din Deltă, braţul Sfântu Gheorghe a devenit casă pentru aproape 50 de păsări flamingo.
Anca Mihai, muzeograf: Se refugiază în zonele în care găsesc hrana de care au nevoie, aceasta constă din crustacee, alge sau fitoplancton, de asemenea din larve şi moluşte. Culoarea roşie a acestor păsări fiind dată de betacarotenul din crustacee, din hrana pe care o consumă.
În ultimii ani, graţioasele înaripate au devenit o prezenţă tot mai frecventă la noi. În luna martie, turiştii le-au admirat pe Lacul Techirghiol. Iar în urmă cu doi ani, au poposit pe Lacul Nuntaşi, în apropiere de malul Mării Negre, scrie Observatorul.
Păsările flamingo anunță venirea verii în Delta Dunării! Spectacol exotic în România
Szantho Janos, director grădina zoologică: Iarna a dispărut şi în România, deci are posibilitatea să rămână o perioadă destul de lungă. Asta e absolut rezultatul şi efectul schimbării climatului.
Originare din America, Africa, Asia, dar şi zonele calde ale Europei, specialiştii spun că, de această dată, cel mai probabil, păsările flamingo au zburat la noi din bazinul Mării Mediterane.
Bogdan Bulete, guvernatorul Deltei Dunării: Noi ne-am dori inclusiv să cuibărească, să facă pui. Ar fi o bilă albă pentru biodiversitatea din Delta Dunării. Acum sunt într-o zonă de strictă protecţie.
Momentan, cei care vor să adminire coloniile de păsări flamingo o pot face la grădinile zoologice, unde exoticele păsări deja s-au adaptat. La nivel mondial, există şase specii distincte de păsări flamingo.
Citește și: O boală a bătrâneții afectează tinerii. Medic: Dezechilibru de nutriție asociat cu factorii de mediu
În natură, acestea stau în colonii care pot ajunge până la câteva mii de exemplare. Păsările flamingo preferă apele cu o adâncime de cel mult 20 de centimetri, unde, în nămol, pot găsi hrană din plin.