duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Papa Francisc, cuvinte grele împotriva violenței domestice: „Este aproape satanică”

Data publicării: 20.12.2021 • 14:50 Data actualizării: 20.12.2021 • 14:50
Papa Francisc, cuvinte grele împotriva violenței domestice: „Este aproape satanică”/FOTO: vaticannews.va
Papa Francisc, cuvinte grele împotriva violenței domestice: „Este aproape satanică”/FOTO: vaticannews.va

Papa Francisc a condamnat violența domestică împotriva femeilor în cei mai duri termeni folosiți până acum, afirmând că ea este „aproape satanică”, relatează BBC.

Suveranul pontif a făcut afirmația duminică în timpul unei transmisii a televiziunii TG5, el stând la discuții cu 4 persoane provenite din medii defavorizate. Una dintre acestea a fost o supraviețuitoare a violenței domestice.

Papa Francisc a deplâns numărul „foarte foarte mare” de femei care sunt „bătute și abuzate în căminele lor”.

„Problema este că, pentru mine, este aproape satanic deoarece înseamnă să profiți de o persoană care nu se poate apăra, care poate încerca doar să pareze loviturile”, a spus el, subliniind că „este umilitor. Foarte umilitor”.

Citește și: Trei zile de proteste ale profesorilor: Salariile vor crește cu 60 de lei, nu cu 400. Inacceptabil

Papa Francisc a vorbit cu o femeie numită Giovanna care a relatat că a scăpat dintr-un cămin violent alături de cei 4 copii ai ei.

„Văd demnitate în tine fiindcă dacă nu ai avea demnitate nu ai fi aici”, i-a spus papa femeii. „Uită-te la Fecioara Maria și rămâi cu acea imagine a curajului”, a mai sfătuit-o suveranul pontif.

El a vorbit de mai multe ori despre violența domestică de la izbucnirea pandemiei de COVID-19 în contextul în care incidența sa a crescut în numeroase țări.

Citește și: Omicron se răspândește ca un foc scăpat de sub control. Virusul a infectat, deja, 89 de ţări

Anul trecut el a avertizat asupra riscului de violență domestică asupra femeilor din cauza pandemiei.

În luna mai a acestui an el a subliniat că abuzurile și violența împotriva femeilor nu provin din dragoste.

„Mă gândesc la dragostea bolnavă care se transformă în violență și la câte femei sunt victime ale violenței astăzi. Aceasta nu este iubire. A iubi așa cum ne iubește Domnul înseamnă a aprecia persoana din jurul nostru și a-i respecta libertatea, a o iubi așa cum este, nu așa cum vrem să fie”, a spus Papa Francisc

Potrivit unui raport ONU care a analizat datele din 13 țări, jumătate din femeile chestionate au declarat că s-au confruntat cu o formă de violență de la izbucnirea pandemiei de COVID-19.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră