Pandemia la Bălțați, județul Iași: „Baba acuș se duce, la ce să ne mai vaccinăm?”

Oamenii par mai încurcaţi şi confuzi ca niciodată. Pe străzile din Bălţaţi, cei care s-au vaccinat de Covid se vaccinează şi cu serul antigripal, restul nu vor să audă de ace până nu se lămuresc ce se întâmplă cu pandemia, că până la urmă „toate-s o răceală”.
Gheorghe Bălae, la 85 de ani, stă în poarta gardului de-un verde crud şi flutură în faţa ochilor un pinten de metal, lung de 15 centimetri. O schijă din al Doilea Război Mondial, dintr-o bombă care a trecut la un picior deasupra casei în care se adăpostea cu familia sa.
Citește și: „Patrioții” cad pe capete. Antivacciniștii ajung la spital sau mor după protestul din 2 octombrie
„A fost şi mai rău cândva”, spune, cu voce stinsă, moş Gheorghe. Tocmai pentru că a fost greu s-a vaccinat deja anti-COVID de două ori, aşteaptă să meargă a treia oară şi să-l cheme domnule doctor „ăsta tânăr de a venit la noi” să-şi facă şi antigripalul. „Obligat îmi fac şi antigripalul. Băiatu’ meu lucrează în Iaşi şi s-a vaccinat deja de trei ori. Noi am trecut prin tifos, prin toate, numai Domnul de sus ştie cum am ajuns.
Continuarea, în Ziarul de Iași.