Orice afirmație poate schimba sensul vieții. Ce cuvânt trebuie să-l folosești de fiecare dată?

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 14.05.2024 - 11:40
Orice afirmație poate schimba sensul vieții. Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)
Orice afirmație poate schimba sensul vieții. Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)

Diferența dintre un om de succes și cei care nu reușesc să-și depășească limitele constă în gândire. Iar acest lucru îi face pe unii să-și atingă mai repede obiectivele, iar pe alții să lase baltă tot ce au început.

SHARE
Unii oameni reușesc în viață. Alții ajung să își atingă foarte greu obiectivele sau poate chiar de loc. Cei din urmă devin frustrați pe zi ce trece și le este foarte greu să găsească soluții. 
 
Dar specialiștii spun că un singur cuvânt este suficient pentru a schimba sensul oricărei afirmații care ne poate bloca mintea. 

Orice afirmație poate schimba sensul vieții. Ce cuvânt trebuie să-l folosești de fiecare dată?

Prezent într-o emisiune TV, expertul în dezvoltare personală Andy Szekely a explicat ce este de fapt acest mindset și care este cuvântul care poate da o nouă turnură vieții. 

”Eu îmi învăț copiii să gândească cu ajutorul unui cuvânt. Acest cuvânt este o presupoziție lingvistică Ce înseamnă asta? Înseamnă că tu introduci în mintea ta o presupunere care vine cu ajutorul unui cuvânt. Și cuvântul respectiv este cuvântul ”încă”.

În momentul în care în mintea ta spui ”nu pot”, adaugă și cuvântul ”încă”. Este foarte diferit să spui ”nu pot” de ”nu pot încă”. Nu pot înseamnă verdict, spun că ăsta sunt, în lumea mea atât s-a putut, dar ”nu pot încă” presupune că voi putea la un moment dat. ”Încă nu pot”, dar va veni un moment la care sigur voi putea.

 Atunci are sens pentru toată mintea mea și pentru toate acțiunile mele să mai caut acțiuni ca să pot ajunge cândva să pot. Nu merit încă, nu sunt în stare încă, nu există posibilitatea încă”, a spus Andy Szekely la Antena 3 CNN

Citește și: Cuvântul pe care să nu-l mai spui niciodată la telefon. Ce pățești dacă răspunzi în acest fel?

El a mai vorbit și despre schimbarea mindset-ului.

”Ce este mentalitatea? În engleză mindset, adică este un set, este un set pentru minte. Adică este un cadru în care mintea ta lucrează și produce niște semnificați, niște concepte, este ”o cutiuță” în care gândești. Asta este mentalitatea. Este formată, în foarte mare măsură, din convingeri.

Convingerile pot fi bune sau proaste. Ce este o convingere? O convingere este un mod în care tu interpretezi că funcționează lumea. Ai chiar o stare de certitudine că este așa. Nu ai niciun dubiu.

Deci ai o emoție de certitudine și spui că așa funcționează lumea. De exemplu, spui că ”oamenii sunt buni ”, sau ”oamenii sunt răi”, și de obicei este o generalizare. ”Toți oamenii sunt buni”, sau ”toți oamenii sunt răi”. ”Eu sunt bun”, sau ”eu sunt rău”, ”nu se pot face bani dacă ești cinstit”, ”banul este ochiul dracului”, ”unii au noroc dar eu nu am noroc”.

Toate acestea sunt despre modul în care eu consider că funcționează lumea. Dar atenție, niciuna nu este adevărată. Toate sunt interpretări, sunt hărți despre modul în care eu consider că funcționează lumea. Ele par scuze în exterior, dar tu când ți le spui ție, în interior, par realități.

Până când nu ești dispus să analizeze aceste convingeri și să le ajustezi, pentru că nu trebuie să le schimbi, nu vei reuși”, a explicat expertul în dezvoltare personală pentru Antena 3 CNN.

Cum îți schimbi viața în 5 minute 

Andy Szekely a povestit că a fost nevoit, la un moment dat, să își ia 5 luni sabatice si să se gândească ce poate să facă. El îi sfătuiește pe oameni să își ia timp liber pentru a-și pune în ordine prioritățile și să se gândească și la lucrurile bune care se întâmplă în viață, nu numai la cele rele. 

Citește și: Cel mai bun moment să îți dai demisia. Nu face niciodată asta dimineața sau în ziua de luni

”Eu am o agendă. În fiecare dimineață scriu care sunt cele trei victorii pentru ziua de ieri. Mintea umană este setată să fie mai atentă la ce s-ar putea să meargă prost decât ce s-ar putea să meargă bine. 

O victorie ar putea să fie că ți-a zâmbit copilul dimineață, că ți-ai păstrat calmul în trafic sau că ai semnat un mare cpntract. Dacă faci asta repetat, stima de sine crește”, este părerea expertului. 

Acesta a mai spus că poți să-ți reconstruiești viața acordându-ți doar 5 minute în fiecare dimineață, timp de 30 de zile, în care să îți notezi câte 10 dorințe pe zi cu termen de realizare mai mare de un an. 

Din toate acestea, la finalul celor 30 de zile, poți alege 3 dorințe pe care le poți realiza cu adevărat. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te