Românii din Oradea, care lipsesc mai mult de 3 luni de acasă, fiind plecați la muncă în țară sau străinătate, își pierd locul de parcare de domiciliu.
Orașul în care românii își pot pierde locul plătit de parcare. Ce NU au voie să facă
„Conform noului regulament, dacă deținătorul unui loc de parcare este plecat de la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 3 luni calendaristice consecutive, se interpretează că nu mai are acolo reședință permanentă, iar la solicitarea asociației de proprietari locul de parcare de domiciliu poate fi declarat liber și atribuit altui locatar din bloc”, a declarat BIHOREANULUI șeful Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Lucian Popa.
Orașul în care românii își pot pierde locul plătit de parcare. Ce NU au voie să facă - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Cum dovedești statutul de locuitor permanent?
Deținătorul locului de parcare își poate dovedi statutul de locuitor permanent cu documente precum actul de proprietate asupra apartamentului căruia i-a fost atribuit locul de parcare ori contractul de închiriere al acestuia, dar și cu facturi de utilități (apă, electricitate, gaz sau altele) eliberate pe numele său la adresa respectivă, mai scrie sursa citată.
Citește și: Recordul pentru taxa de parcare atinge 200.000 €. De ce trebuie să plătească un șofer suma imensă?
„În cazul în care se dovedește că deținătorul locului de parcare nu locuiește permanent la domiciliu, locul de parcare va fi atribuit direct sau prin licitație, în funcție de caz, următorului solicitant. De eliberarea acestuia se va ocupa Poliția Locală Oradea”, a spus Popa.
Citește și: Care șoferi NU vor plăti parcarea în București? Ce mașini trebuie să conducă?
Noul regulament de parcări de domiciliu are ca scop rezolvarea problemei numărului redus de locuri de parcare.
„Chiriașii pot obține un loc de parcare la domiciliu, dar trebuie să îndeplinească câteva condiții: să aibă contractul de închiriere înregistrat la ANAF și să dovedească locuirea permanentă la adresă, nu doar faptul că au acolo reședință temporară”, a explicat directorul DPI.
La fel ca în normativul inițial, locurile de parcare de domiciliu nu sunt transferabile. Astfel, cumpărătorul unui apartament nu primește automat dreptul asupra parcării de domiciliu care a fost atribuită respectivei locuințe.
Citește și: VESTE BUNĂ pentru românii din o zonă anume, care au mașină dar nu și loc de parcare. Începe la anul!
Noul regulament prevede, însă, și unele excepții. „Regulamentul prevede că, în cazul în care deținătorul unui loc de parcare de domiciliu încetează din viață, dreptul asupra locului de parcare poate fi transferat unui membru al familiei. Asta, cu condiția ca succesorul să locuiască la acea adresă și să aibă o mașină în proprietate”, a explicat Lucian Popa.
În cazul divorțului, soțul care își păstrează adresa își poate păstra și locul de parcare, chiar dacă acesta nu a figurat pe numele său, cu condiția să dețină un autovehicul.