OMV, amendată de ANPC pentru inducerea în eroare a consumatorilor la achiziția de carburanți

DE Alin Crișan | Actualizat: 23.12.2022 - 19:26
Stație OMV - Foto: Profimedia
Stație OMV - Foto: Profimedia

ANPC a amendat cu 172.000 de lei mai mulţi operatori economici din diferite domenii de activitate, pentru nereguli.

SHARE

"În ultima perioadă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat acţiuni de control la operatori economici importanţi din diferite domenii de activitate. Dintre aceştia îi menţionăm pe SC Hervis Sports and Fashion SRL, Agrana România SRL şi SC OMV Petrom Marketing SRL, pentru a verifica modul în care aceştia respectă legislaţia în vigoare, în domeniu, în timpul actului comercial. Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat diverse sancţiuni, după cum urmează: amenzi contravenţionale în valoare totală de 172.000 lei, două avertismente, oprirea definitive de la comercializarea a produselor neconforme (măsură în care este inclusă şi interzicerea introducerii pe piaţă şi a comercializării jucăriilor neconforme), propunerea şi emiterea de decizii de încetare a practicii comerciale incorecte", se menţionează în comunicatul ANPC.

Dintre abaterile înregistrate în timpul controlului, reprezentanţii ANPC au menţionat: lipsa traducerii în limba română a diverselor informaţii de pe eticheta produselor, indicarea echivocă a preţurilor suplimentelor alimentare comercializate, nerespectarea informărilor caracteristice promoţiilor, respectiv neprecizarea tipului de reducere şi a perioadei de desfăşurare a acesteia, existenţa unor practici comerciale incorecte.

Citește și: VIDEO Mutu, chef cu alcool și bani la maneliști. Însoțit de un personaj în conflict cu Nuțu Cămătaru

De asemenea, s-a constatat încălcarea diligenţelor profesionale în cazul Hervis Sports and Fashion SRL şi practici incorecte identificate în cadrul campaniilor de marketing, iar la OMV Petrom Marketing SRL, prin inducerea în eroare a consumatorilor referitor la achiziţia de carburanţi.

La Agrana SRL, comisarii au constatat practica înşelătoare de ambala zahărul în pungi de hârtie sau de polietilenă de 1 kg, pe ambalaje fiind inscripţionată menţiunea "Origine din UE şi din afara UE", fără a fi declarat ingredientul primar din care este obţinut zahărul - sfeclă de zahăr şi/sau trestie de zahăr. Conform legislaţiei UE, este obligatorie indicarea ţării de origine sau locului de provenienţă al ingredientului primar, atunci când acesta diferă de ţara de origine sau locul de provenienţă al produsului alimentar.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te