Elevă olimpică, admisă la toate facultățile de medicină. Vinde roșii în piață să își ajute părinții

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 05.07.2023 - 19:35
O tânără olimpică a fost admisă la toate facultățile de medicină din România și vinde roșii în piață - Foto: Playtech.ro

Poveste emoționantă după BAC. O olimpică la Biologie și proaspăt studentă la Universitatea de Medicină vinde roşii pe o tarabă din Piaţa centrală a municipiului Buzău pentru a-şi ajuta părinţii, confruntându-se uneori cu prejudecăţi din partea clienţilor.

SHARE

Atunci când nu se pregăteşte pentru şcoală, Diana îşi ajută părinţii în grădina casei, iar în vacanţe merge alături de ei în Piaţa Centrală, unde vinde roşii.

O face din plăcere, pentru a socializa cu oamenii, cu toate că de-a lungul vremii s-a lovit de prejudecăţile unora dintre clienţii pe care i-a servit.

Deși este olimpică, nu-i este rușine să muncească

"Noi suntem din Gherăseni, o comună la vreo 17 kilometri de Buzău, ne ocupăm cu agricultură, cu roşii pe perioada verii, avem şi conopidă. Îmi place să îmi ajut părinţii pentru că o fac mereu, o face şi sora mea, suntem o echipă.

Îmi ajut părinţii cum pot, dar îmi petrec timpul şi în natură, suntem oameni de la ţară, natura face parte din noi, îmi place să cânt, să stau cu ai mei, cu prietenii mei, sunt sociabilă, îmi place să cunosc oameni. Să merg la piaţă este frumos, pentru că aici cunosc tot felul de persoane.

Citeşte şi: Nouă lege controversată a Educației, în Ungaria: an școlar mai lung, criterii stricte de performanță

În spatele tarabei nu ştie lumea că eşti medicinist, că ai terminat un liceu de prestigiu. În spatele tarabei eşti un om despre care nimeni nu ştie nimic. Uneori eşti judecat, lumea ne consideră oameni de la ţară, inferiori.

Mulţi m-au întrebat de ce am lăsat şcoala, fără să mă întrebe la ce liceu sunt, unde dau mai departe, am dat de aceste prejudecăţi, dar oamenii sunt diferiţi şi mulţi dintre clienţii sunt bucuroşi să ne cunoască, aşa cum şi noi suntem bucuroşi să îi cunoaştem pe ei", a declarat, pentru Agerpres, Diana Necula.

A luat bac-ul cu notă mare și este olimpică națională la Biologie 

La examenul de Bacalaureat din acest an, Diana Necula a obţinut o medie de peste 9,50. S-a pregătit intens pentru examenul de maturitate, dar o bună parte din timp a acordat-o biologiei, materie unde a devenit olimpică naţională. Acest lucru a ajutat-o să se înscrie la Facultatea de Medicină.

"Eu am terminat cursurile la Colegiul Naţional 'B.P. Hasdeu', iar şcoala gimnazială în comuna la Gherăseni. Urmează acum să-mi depun diploma de la olimpiadă, să pot să mă înscriu la Medicină, deşi am fost admisă în toată ţara, am decis să merg la Bucureşti pentru că este mai aproape de casă, o am şi pe sora mea.

Citeşte şi: Ciucă: „Prin Legile Educaţiei învăţământul românesc se adaptează noilor dezvoltări ale tehnologiei”

Am aflat notele de la Bacalaureat, am avut peste 9,50 media şi a fost bine, un examen uşor, destul de puţin timp să mă pregătesc pentru Bacalaureat, pentru că am venit de la olimpiadă cu două săptămâni înainte, dar a fost foarte bine", a mai spus Diana.

Nu ştie exact pe ce cale va merge în domeniul Medicinei, dar şi-ar dori ca după finalizarea studiilor universitare să profeseze în România. 

"Eu aş vrea sincer să descopăr toate stagiile Medicinei pe care le voi face în anul IV, atunci mă voi hotărî exact vizavi de o specializare. Îmi doresc să rămân în România, sper să nu mi se schimbe planurile, aş dori să fac şi rezidenţiatul aici, poate cu un schimb de experienţă în altă ţară, de ce nu, şi evident cu familia lângă mine", a precizat absolventa Colegiului Naţional "B.P. Hasdeu".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te