Mesajul lui Nicușor Dan pentru Crăciun: „Să ne regăsim liniștea sufletească și puterea de a fi mai buni”
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de Crăciun în care a subliniat importanța credinței, a familiei și a valorilor care dau sens vieții.
„Nașterea lui Hristos este pentru noi, creștinii, sărbătoarea speranței, a luminii și a adevărului credinței. Oriunde ne-am afla, Crăciunul ne amintește de acasă, de magia copilăriei și ne readuce mai aproape de esența valorilor care dau sens vieții noastre”, a afirmat el.
Președintele a subliniat că momentele petrecute alături de familie și bucuria de a-i avea aproape pe cei dragi sunt cele mai prețioase daruri, adesea subestimate în tumultul vieții cotidiene.
Președintele Nicușor Dan: Să ne regăsim liniștea sufletească și puterea de a fi mai buni în aceste zile
„În aceste zile speciale, să ne regăsim liniștea sufletească, puterea de a fi mai buni, mai înțelepți și mai înțelegători, pentru ca, împreună, să ne recăpătăm forța unei națiuni conștiente de identitatea sa și hotărâtă să își construiască viitorul cu încredere”, a mai transmis Nicușor Dan.
Citește și: METEO Cum va fi vremea în România până la sfârșitul lui decembrie? Vom avea zăpadă de Crăciun și Revelion?
El a încheiat mesajul cu urarea: „Vă doresc tuturor un Crăciun binecuvântat!”