Nicușor Dan, de Ziua prieteniei româno-americane: Consolidarea parteneriatului strategic, „vitală”
Președintele Nicușor Dan a declarat de Ziua prieteniei româno-americane (11 iulie) că valoarea parteneriatului nostru strategic este „unică”, iar consolidarea acestuia este „vitală”.
Nicușor Dan a transmis cu ocazia Zilei prieteniei româno-americane un mesaj în care subliniază valoarea parteneriatului strategic dintre cele două țări, punctând că o consolidare a acestuia este 'vitală'.
Citește și: Nicușor Dan se duce la Paris, de Ziua Națională a Franței. Va participa și la reuniunea Coaliției de Voință
Nicușor Dan, de Ziua prieteniei româno-americane: Consolidarea parteneriatului strategic, „vitală”
'Astăzi sărbătorim ziua dedicată prieteniei româno-americane. Aceasta este o ocazie specială de a sublinia valoarea cu adevărat unică a parteneriatului nostru strategic și de a reflecta asupra forței relației noastre vibrante și asupra oportunităților pe care le putem crea împreună ca aliați, parteneri și prieteni apropiați', a scris șeful statului pe platforma X, informează Agerpres.
Potrivit acestuia, consolidarea legăturii transatlantice și a parteneriatului nostru strategic este 'vitală' pentru securitatea și prosperitatea noastră comună.