„Cu un tupeu incredibil, fostul primar Firea mă acuză de situaţia termiei din Bucureşti. Să ne uităm din nou la graficul cu alocările de bani pentru termie din ultimii ani. În loc să dea bani pentru termic, a dat bani pe târguri, concerte şi tot felul de prostii. Banii care lipsesc din alocare ar fi permis înlocuirea la timp a reţelei. În ceea ce priveşte fondurile europene pentru termie, nu a fost în stare timp de 4 ani să obţină banii europeni care erau alocaţi Bucureştiului”, a scris Nicuşor Dan în postare.
Nicușor Dan acuză fosta administrație de proastă gestionare, afirmând că niciun operator nu mai voia să lucreze cu Primăria Generală.
„Nimeni nu mai voia să lucreze cu Primăria Capitalei. Din punct de vedere tehnic, înlocuirea celor 210 km conducte cu bani europeni nu poate fi făcută înainte de înlocuirea altor 63 km de conducte. Toţi cei 63 de km au fost alocaţi de administraţia Firea companiei municipale Energetica, care în mandatul Firea a reuşit să înlocuiască 7 km!”, spune Nicuşor Dan.
”Am lăsat 16 km la Energetica, care a făcut 9 km anul trecut. Abia apoi putem lucra la cei 210 km, pentru care atribuirea este în curs. Am semnat pentru asta parteneriatul cu ANAP şi cu Banca Mondială”, mai scris Nicuşor Dan.
Fostul primar al Capitalei îl acuza pe actualul edil că nu face nimic pentru a folosi fondurile europene pe care le-a găsit la primărie când a preluat mandatul.