Newsweek ESG Summit 2025: Soluții pentru un viitor sustenabil al afacerilor din România

Newsweek România organizează ESG Summit 2025, un eveniment dedicat tranziției către o economie circulară și integrării principiilor ESG (mediu, social, guvernanță) în strategiile de afaceri, o temă tot mai importantă pentru companiile care vor să rămână competitive în piață.
Evenimentul Newsweek ESG Summit 2025, organizat de Newsweek România și susținut de partenerii „Iulius – Tomorrow is Infinite”, „Concelex”, „SCC Erbașu” și „Vitalia – Servicii pentru Mediu”, aduce în prim-plan una dintre cele mai importante teme economice ale momentului: integrarea principiilor ESG în modelul de afaceri și tranziția către o economie circulară.
Newsweek ESG Summit 2025: Soluții pentru un viitor sustenabil al afacerilor din România
Evenimentul reunește experți din domeniul sustenabilității, reprezentanți ai mediului de afaceri și specialiști în reglementări europene pentru a analiza cum pot organizațiile să îmbine obiectivele de profitabilitate cu cele de responsabilitate față de mediu și societate.
În cadrul evenimentului ce va avea loc luni de la ora 16:00 la Hotel Pullman, sala Beijing Vienna vor vorbi: Andreea Nicolae Managing Partner PIVOT-C, Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Membru fondator Envisia – Boards of Elite, Andrada Busuioc, director marketing și comunicare Concelex, Dan Burlacu, Managing Partner UPventuria și Dan Chelaru, group sustainability officer Iulius – Tomorrow is Infinite.
Discuțiile vor aborda atât cadrul legislativ național și european, cât și instrumentele concrete prin care companiile pot transforma cerințele de conformitate în oportunități reale de inovare și creștere durabilă.
Publicul va afla care este stadiul actual al implementării strategiei de economie circulară în România, ce impact vor avea noile reglementări europene asupra pieței și cum pot organizațiile să se pregătească pentru noile standarde de raportare, conform Directivei CSRD.
De asemenea, evenimentul va oferi perspective din interiorul companiilor care au făcut deja pași importanți în direcția sustenabilității, demonstrând cum principiile dublei materialități, colectarea datelor ESG și guvernanța responsabilă pot fi integrate în activitatea zilnică.
Un alt punct de interes îl constituie analiza percepției și a impactului real al criteriilor ESG, între responsabilitate, performanță și comunicare publică.
Vor fi discutate teme esențiale pentru mediul de afaceri: este sustenabilitatea un instrument autentic de transformare sau doar un exercițiu de imagine?
Cum pot companiile depăși nivelul de conformitate și ajunge la o cultură organizațională sustenabilă în profunzime?