Ministrul Apărării: „Stabilitatea Balcanilor de Vest reprezintă un obiectiv strategic al României”

DE Alin Crișan | Actualizat: 25.04.2023 - 19:49
Angel Tîlvăr - Foto: Profimedia Images
Angel Tîlvăr - Foto: Profimedia Images

Angel Tîlvăr a efectuat o vizită oficială în Macedonia de Nord, la invitaţia omologului nord-macedonean, Slavjanka Petrovska, oficialul român fiind primit, în cadrul vizitei efectuate la Skopje, şi de preşedintele Republicii Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski.

SHARE

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a afirmat marţi că stabilitatea Balcanilor de Vest reprezintă un obiectiv strategic al României, care "susţine puternic aspiraţiile europene ale ţărilor din această regiune".

Ministrul Apărării: „Stabilitatea Balcanilor de Vest reprezintă un obiectiv strategic al României”

Potrivit sursei citate, vizita a reprezentat o oportunitate de a trece în revistă stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale, în context regional, în cadrul Procesul reuniunii miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), cât şi multilateral, în cadrul NATO, dar şi pentru a avea un schimb de idei privind securitatea din regiunea Mării Negre şi cea a Balcanilor de Vest.

Astfel, arată MApN, au fost evidenţiate repere ale cooperării bilaterale în domeniul apărării, precum importanţa dezvoltării dialogului politico-militar, a instruirii în comun sau iniţierea colaborării în domeniile educaţiei militare şi Forţelor pentru Operaţii Speciale.

Citește și: Misterul Annei Maria Taigi, sfânta care deși a murit în anul 1837, pare că doarme liniștită „în pat”

În context NATO, ministrul român a evidenţiat angajamentul aliaţilor pentru implementarea măsurilor aliate de descurajare şi apărare de pe teritoriul României şi a subliniat ca reper important Summit-ul de la Vilnius din vara acestui an şi a mulţumit, în acest sens, pentru contribuţia Republicii Macedonia de Nord cu un pluton de infanterie la Brigada Multinaţională de Sud-Est din România, care reprezintă un semnal puternic al solidarităţii aliate.

De asemenea, a fost subliniată implicarea activă a României în eforturile UE dedicate partenerilor estici şi celor din Balcanii de Vest.

"Regiunea Balcanilor de Vest este de o importanţă majoră pentru România, iar menţinerea stabilităţii acestei zone reprezintă unul dintre obiectivele noastre strategice. Stabilitatea statelor din această regiune este fundamentală pentru securitatea Europei şi, implicit, pentru postura colectivă a NATO de descurajare şi apărare. În acelaşi timp, România susţine puternic atingerea aspiraţiilor europene pentru ţările din Balcanii de Vest", a transmis ministrul Angel Tîlvăr, citat în comunicat.

Cei doi miniştri au agreat necesitatea menţinerii unui dialog bilateral constant atât la nivel înalt, cât şi la nivel de experţi, în sprijinul implementării cât mai eficiente a proiectelor asumate atât în context bilateral, cât şi multinaţional, menţionează ministerul.

Citește și: Iohannis: „Turneul în America de Sud a avut rezultate pozitive. România este văzută bine”

"În acest sens, s-a relevat utilitatea formatului de consultări bilaterale politico-militare, planificate a se desfăşura în anul curent, în vederea unor discuţii aplicate privind cooperarea bilaterală", se mai arată în comunicat.

Ministrul Tîlvăr a reiterat implicarea deplină a României în susţinerea poporului ucrainean şi a evidenţiat importanţa continuării sprijinului internaţional oferit acestei ţări.

Oficialul român a subliniat importanţa care trebuie acordată Republicii Moldova în consolidarea rezilienţei şi managementul crizelor, dar şi celorlalte state din regiune, vulnerabile în faţa ameninţărilor Federaţiei Ruse.

Ministrul Apărării a adresat mulţumiri părţii nord-macedonene pentru participarea ministrului adjunct al apărării, Tiron Jajaga, la prima ediţie a evenimentului Black Sea Security Conference de sub umbrela Platformei Internaţionale Crimeea, co-organizat la Bucureşti, în data de 13 aprilie, de România şi Ucraina.

În context regional, ministrul Tîlvăr a evidenţiat importanţa pe care ţara noastră o acordă iniţiativei regionale Procesul reuniunii miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est (South-Eastern Europe Defence - SEDM Ministerial), 2023 fiind "un an important pentru România", prin preluarea preşedinţiei rotative a formatului timp de doi ani.

"Ne dorim ca pe timpul preşedinţiei exercitate de România să valorificăm potenţialul extraordinar al acestui format de cooperare regională. Sprijinim procesul de adaptare a proiectelor SEDM la mediul de securitate regională şi globală în continuă schimbare, în vederea punerii accentului pe abordări eficiente şi pragmatice, cu valoare adăugată pentru statele participante", a evidenţiat ministrul Tîlvăr, potrivit comunicatului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te