În ținuturile sudice o să picure trecător, dar vor fi și condiții de lapoviță, iar la deal, la munte și prin Moldova pot să apară ceva fulguieli. Maximele pleacă de la 1 grad în depresiunile și în Bucovina și ajung pe la 8 grade în sud și în sud-vest.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Cerul rămâne acoperit toată ziua. O să plouă puțin în unele zone, iar vântul devine mai insistent pe litoral. Maximele se opresc pe la 7 grade, iar condițiile de ploaie se păstrează și după lăsarea nopții.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim tot atmosfera închisă, câțiva stropi de ploaie pe la câmpie și fulguieli în zonele deluroase. Temperaturile, comparabile cu cele de ieri, ajung pe la 4...5 grade, conform PRO TV.
METEO Ninsori și lapoviță sunt așteptate în mare parte din România. În ce orașe vine iarna adevărată
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina este un pic mai frig. Avem doar 1 grad la Suceava și cel mult 4 grade pe la Iași. Cerul este plin de nori și s-ar putea să ningă puțin, în special în zonele de munte.
Citește și: Cum plătești sute de lei mai puțin la facturi când vine frigul? Ce uităm să facem la calorifer
În nordul Transilvaniei și în Maramureș nu sunt anunțate precipitații, însă vremea rămâne închisă și aici. Vor fi 4...5 grade pe la amiază și în jur de 0 grade după lăsarea nopții.
Nici în ținuturile vestice nu prea vedem soarele. Acum este puțină ceață pe la câmpie, iar prin sudul Banatului sunt și ceva ploi. Amiaza aduce temperaturi potrivite pentru început de decembrie, în jur de 5...6 grade.
Citește și: METEO Vine iarna peste Europa. Când va fi lovită România de ninsori și frig cum nu a mai fost de ani
În Transilvania avem o dimineață geroasă în depresiunile, pe unde sunt și condiții de ceață. Peste zi se arată puțin soarele, dar în unele zone o să picure trecător și se poate forma polei. Doar în zonele montane atmosfera rămâne însorită toată ziua.
În Oltenia găsim înnorări persistente în zonele de câmpie. Soarele apare doar pe la munte, iar temperaturile urcă până la 8 grade la orele prânzului.
Cam la fel va fi vremea și în ținuturile sudice: atmosferă închisă, vânt domol și temperaturi peste mediile perioadei: în Lunca Dunării maximele ajung la 9 grade.
O zi mohorâtă în București
În București avem o zi mohorâtă, condiții de ceață dimineața și noaptea și poate câțiva stropi de ploaie în timpul zilei. Pe la amiază se vor înregistra 7...8 grade, iar peste noapte temperatura coboară până la 3 grade.
Cum va fi vremea la munte
La munte găsim vreme frumoasă, soare în cea mai mare parte a zilei și temperaturi normale pentru data din calendar. Vântul nu exagerează, iar mâine se adună norii, se face mai frig și o să ningă puțin.