Membru al grupului #Rezistența, plângere împotriva jandarmilor

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 21.08.2018 - 16:09
Foto Facebook

Marian Rădună, membru al grupului civic #Rezistenţa, s-a prezentat marţi la sediul Parchetului General, unde a depus o plângere penală în legătură cu intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, acest declarând că a văzut ură în ochii jandarmilor .

SHARE

La ieşirea din Parchet, Marian Rădună a declarat că s-a întâlnit în Piaţa Victoriei, pe 10 august, cu noul şef al Jandarmeriei Române, Ionuţ Cătălin Sindile, care i-a spus că intervenţia în forţă a fost determinată de faptul că femeia jandarm atacată de un grup de protestatari "era în paralizie", potrivit Agerpres. „Eu m-am întâlnit cu domnul Sindile, undeva în jurul orei 00,30 pe Titulescu, filmam acolo. Dânsul a invocat că domnişoara jandarm era în pragul paraliziei şi ăsta a fost motivul pentru care ei ar fi intervenit în forţă. Intervenţia în forţă este una, abuzurile şi bătăile aplicate oamenilor sunt cu totul altceva. La ora 16,30, împreună cu alţi colegi de-ai dumneavoastră din presă, am luat gaze în ochi. Am fost la maşină SMURD şi cei de la SMURD mi-au zis că nu au ce să îmi facă, că trebuie să stau aproape de o ţeavă de eşapament să se ducă, oarecum, efectul gazelor primite. Noaptea am fost împins, abuzat, lovit de către un jandarm de la Batalionul 1, am numărul de pe cască şi l-am dat mai departe la Parchet. (...) Cei care au greşit trebuie să plătească", le-a declarat Marian Rădună jurnaliştilor.
Acesta a adăugat că, spre deosebire de protestele anterioare, pe 10 august a văzut „ură în ochii jandarmilor", iar acţiunea de evacuare a Pieţei Victoriei a fost pregătită din timp.

Citește și: Legea securității naționale pune piedici anchetării șefilor Jandarmeriei

„Au vrut să ne arate tuturor că, indiferent că sunt 200.000 de persoane în piaţă, ei vor elibera piaţa. A fost un act voit, un act pregătit de dinainte, din moment ce au fost aduşi jandarmi din Craiova, Giurgiu, Constanţa, Prahova, Bacău. Pe unii i-am văzut după numărul de identificare a căştilor, pe alţii după o etichetă pe care o aveau pe braţ. (...) A fost o ripostă pentru toată lumea, indiferent că erai sus, la nivelul solului, indiferent că ai fost cu braţele ridicate sau stăteai în genunchi în faţa jandarmilor, ai fost luat la grămadă, ai fost lovit. Ce am văzut la protestul din 10 august faţă de protestele anterioare - am văzut ură în ochii jandarmilor. Acest lucru nu ar trebui să existe din partea celor care ar trebui să ne apere pe noi. Asta este dureros. Am ajuns să nu mai avem încredere. (...) Şi-au dorit să elibereze piaţa. Ei erau pregătiţi de dinainte să elibereze piaţa. (...) Dacă au fost instigatori, trebuiau extraşi, aveau toate resursele necesare la câţi jandarmi erau acolo", a explicat Marian Rădună.
Până luni, la Parchet au fost înregistrate 351 de plângeri din partea persoanelor care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor.

Citește și: Șeful Jandarmeriei, Ionuț Sindile, chemat la Parchet

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te