Marius Șumudică se retrage din antrenorat
Campion al României cu Astra Giurgiu, Marius Șumudică își dorește să fie mai aproape de familie. El are contract cu Al-Raed, cu care semnase în vara lui 2022 o înțelegere pe doi ani. În prezent, clubul ocupă poziția a 10-a în prima ligă a Arabiei Saudite.
„În data de 4 martie 2023, mai exact peste două zile, împlinesc 52 de ani. A sosit vremea să stau mai mult alături de frumoasa mea familie, pe care, datorită fotbalului, am neglijat-o într-o mare măsură.
Îmi cer scuze familiei și promit că foarte curând ei vor fi pe primul plan, cu riscul de a spune stop meseriei de antrenor. Fotbalul mi-a dat totul, dar familia mea merită mai multă atenție.
Vă iubesc și vă promit că mă voi dedica vouă cât mai curând. În maxim câteva săptămâni, fotbalul va fi istorie pentru mine.
Îmi iubesc soția, copiii, părinții, și Dumnezeu îmi spune că trebuie să fac acest pas”, a declarat Marius Șumudică.
„Șumi”, una dintre cele mai efervescente figuri din fotbalul românesc, a adunat trei trofee în cariera de antrenor. În 2016, el a cucerit titlul de campion și Supercupa României cu Astra Giurgiu.
În sezonul precedent, Marius Șumudică a primit o medalie de campion și cu CFR Cluj, de la care plecase după primele șase etape, într-un moment în care echipa era prima în Liga 1.
Antrenorul român a fost apreciat și la Al-Shabab, acolo unde a avut două mandate, dar și la formațiile turcești Kayserispor și Gaziantep.
În 2016 a calificat-o pe Astra Giurgiu în șaisprezecimile Europa League, iar în 2019 a fost declarat al treilea cel mai bun antrenor din Arabia Saudită, potrivit b1tv.ro.