Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, afirmă, miercuri seară, că nu se rupe coaliţia, iar Guvernul nu cade, lansând un atac dur la adresa prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan, pe care l-a numit iresponsabil şi mitocan.
În replică, Rareş Bogdan a afirmat că în anii 90, Iliescu, Bârlădeanu şi Marţian numeau protestatarii ”golani” şi tratau presa liberă cu „Măi, animalule”, iar după 33 de ani, ”PSD-ul lui Ciolacu, Tudose şi Stănescu, vopsit în culorile curcubeului familiei S&D, a trecut la mitocanule”.
”Nu se rupe nicio coaliţie şi nu cade niciun guvern”, a afirmat, miercur seară, la Antena3, premierul Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu: „Nu se rupe nicio coaliţie şi nu cade niciun Guvern”. Cum l-a numit pe Rareș Bogdan
Acesta a adăugat: ”Categoric, dacă cineva va ieşit din această coaliţie eu îmi voi duce mandatul la Cotroceni, fără nicio reţinere”.
Întrebat despre afirmaţiile lui Rareş Bogdan potrivit cărora nu mai suportă PSD şi ar ieşi de la guvernare, Ciolacu a afirmat: ”Noi am stat în şedinţa de coaliţie de luni aproape cinci ore (...)
Citeşte şi: Marcel Ciolacu "promite" că noua Lege a pensiilor va "șterge" pragul de 9,4% din PIB, scris în PNRR
Atâta timp cât cinci ore nu ai comentat nimic, dimpotrivă (...) şi după câteva ore ieşi în spaţiul public încercând să acoperi un gest nefericit - că mergi cu ceas de 30.000 de euro la piaţă să cumperi pătrunjel...să dinamitezi o coaliţie, numai cu ştiri false, încât să acoperi ştirea despre tine, înseamnă că eşti...iresponsabil (...)
Citeşte şi: Legea pensiilor, adoptată de Guvern. Ciolacu: Nu există nu pot atunci când vine vorba de pensionari
Înseamnă că eşti mitocan”.
Rareş Bogdan a ameninţat, marţi seară, într-o intervenţie la Digi 24, cu ruperea coaliţiei, dacă vor creşte taxe şi impozite în 2024.
”Astăzi trebuie să îi păzim, să nu bage mâinile şi mai mult în bugetele companiilor private şi în buzunarele românilor.
Sincer, sunt unul dintre cei care regretă profund că nu am încercat să facem o coaliţie de dreapta şi oricând vom avea posibilitatea să o facem de dreapta, vom încerca asta.
Ultimele săptămâni mi-au arătat că nu pot avea încredere în PSD”, a afirmat Rareş Bogdan.