duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

ÎCCJ a atacat la CCR legea care permite infractorilor să ceară revizuirea sentințelor definitive

Data publicării: 20.11.2018 • 15:35 Data actualizării: 20.11.2018 • 16:15

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a atact, marți, la Curtea Constituțională (CCR) legea privind desecretizarea protocoalelor, adoptată săptămâna trecută de Parlament, care ar permite infractorilor condamnați defiinitiv să ceară revizuirea sentințelor.

„Marți, 20 noiembrie 2018, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au constituit în Secții Unite, conform dispozițiilor art.25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii privind declasificarea unor documente (PL-x nr.616/2018). Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, legal constituite, prin Hotărârea nr.9 din 20 noiembrie 2018, au sesizat Curtea Constituțională asupra aspectelor de neconstituționalitate cuprinse în Legea privind declasificarea unor documente”, se arată într-un comunicat transmis de ÎCCJ, potrivit G4Media.
Camera Deputaților a adoptat pe 14 noiembrie proiectul inițiat de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu privind declasificarea protocoalelor încheiate între serviciile de informații și instituțiile judiciare. Inițiativa prevede și faptul că infractorii condamnați definitiv pe bază de probe obținute prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor vor putea cere revizuirea deciziilor.
Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente vizează Hotărârea CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia.
Un amendament adoptat de deputaţii juriști pe 30 octombrie prevede că de la data intrării în vigoare a prezentei legi se desecretizează toate protocoalele şi/sau acordurile de colaborare şi cooperare încheiate între instituţiile statului român, Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră