Iașul fără piste de biciclete. Cele existente nu îndeplineau condițiile, altele nu se construiesc
Proiectarea pistelor după toate regulile – lățime, fără obstacole inclusiv pe înălțime – atât pe trotuare, cât și pe carosabil va dura până la începutul lui 2027.
Primăria Iași va deschide săptămâna viitoare procedura de achiziție a „Masterplanului pentru pistele de biciclete din Municipiul Iași”, document de bază necesar pentru a finanța înființarea de noi piste de biciclete conform noilor reglementări. Firma care își va adjudeca proiectarea va avea la dispoziție șase luni pentru finalizarea documentației, după cum am aflat de la Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al primăriei. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat un ghid al proiectării pistelor, pe care îl puteți consulta aici.
Așa cum am mai relatat, de săptămâna trecută, pistele pentru biciclete de pe raza municipiului nu mai sunt semnalizate cu indicatoare. Motivul este neîndeplinirea cerințelor impuse pentru aceste piste, de la lățime, până la obstacolele din calea bicicliștilor. mai mult pe ziaruldeiasi