Hidrologii anunță că debitul Dunării va fi în scădere până la 7.700 mc/s, în următoarele zile

DE Alexandru Pop | Actualizat: 05.03.2023 - 20:28
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere până la valoarea de 7.700 metri cubi pe secundă (mc/s) în următoarele zile - Foto: Profimedia Images

Hidrologii estimează pentru luna martie un debit maxim al Dunării de 9.200 mc/s şi unul minim la 5.500 mc/s.

SHARE

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere până la valoarea de 7.700 metri cubi pe secundă (mc/s) în următoarele zile, situându-se sub media multianuală a lunii martie (6.700 mc/s), potrivit prognozei săptămânale emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând partea a doua a intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Gruia - Cernavodă.

Citește și: Planul României și Bulgariei de a asigura navigația pe Dunăre în 2023: Ce măsuri se vor lua

Prognoza pentru râurile din România arată că debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, în perioada 5 - 11 martie a.c., exceptând râurile din sudul şi estul ţări, unde vor fi în general staţionare.

Pe toată durata intervalului de prognoză, sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării.

Citește și: Act normativ. Braţul Chilia este considerat de Ucraina „cale navigabilă interioară” a Kievului

Prognoza lunară pentru râurile interioare emisă de INHGA arată că în luna martie 2023 regimul hidrologic se va situa la valori peste mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu (exceptând râul Gilort), Bistriţa şi cursul inferior al Mureşului.

Pe celelalte râuri regimul hidrologic se va situa sub normalele lunare, cu valori cuprinse între 80-100% pe râurile din bazinele hidrografice: Gilort, Olt, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Suceava, bazinele superioare şi mijlocii ale Mureşului, Trotuşului şi Moldovei şi pe cursul Prutului, între 50-80% pe cursul Siretului şi pe cursul mijlociu şi inferior al Totuşului şi pe cursul inferior al Moldovei, ȋntre 30-50% în bazinul Vedei, pe afluenţii Prutului şi pe râurile din Dobrogea şi sub 30% în bazinul hidrografic Bârlad.

De asemenea, formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi) existente la începutul lunii martie în bazinul mijlociu al Oltului vor fi în prima decadă în extindere şi intensificare pe râurile din zona de munte din nordul ţării, apoi vor intra într-un proces de diminuare, restrângere şi eliminare.

Hidrologii avertizează că în luna martie sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare, pe unele râuri, îndeosebi din zonele de munte din vestul, nordul şi sudul ţării, datorită precipitaţiilor lichide, cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te