Harghita: Starea de alertă în comuna Praid, prelungită 30 de zile din cauza inundațiilor la salină
Comuna Praid din Harghita rămâne sub stare de alertă pentru încă 30 de zile, după ce Salina a fost inundată de apele pârâului Corund. Autoritățile locale monitorizează situația și iau măsuri pentru siguranța locuitorilor și protecția infrastructurii.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Praid a decis prelungirea stării de alertă pe teritoriul comunei pentru încă 30 de zile, ca urmare a situației generate de inundarea Salinei Praid cu apele pârâului Corund.
Harghita: Starea de alertă în comuna Praid, prelungită 30 de zile din cauza inundațiilor la salină
Conform unei informări a Instituției Prefectului Harghita, starea de alertă a fost prelungită începând de miercuri, 10 decembrie, până pe 8 ianuarie 2026, inclusiv.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a dispus, în continuare, mobilizarea tuturor forțelor și mijloacelor necesare pentru executarea lucrărilor necesare menținerii în siguranță a perimetrului minier, interzicerea accesului populației în zona afectată și în Canionul de Sare, precum și acordarea de asistență persoanelor și gospodăriilor situate în aval de perimetrul afectat, dacă situația o va impune.
Citește și Ministrul Economiei: Conducerea SALROM a refuzat demisia după raportul despre dezastrul de la Praid
Administrația Bazinală de Apă Mureș, SALROM - Salina Praid, CLSU Praid și Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Oltul' al județului Harghita monitorizează permanent evoluția fenomenului în perimetrul minier, precum și parametrii apei din pârâul Corund și cursurile de apă din aval, se mai arată în informarea citată.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a instituit pentru prima dată starea de alertă în comună pe 8 mai, atunci când, din cauza ploilor abundente, au apărut infiltrații în subteran.
Citește și Raport dur la Salina Praid: Riscul de inundație a fost subevaluat cu măsuri de precauție mici
Ulterior, după ce salina a fost inundată de apele pârâului Corund la sfârșitul lunii mai, starea de alertă a fost prelungită în fiecare lună.