Guvernul a aprobat proiectul pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului numărul 115/ 2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, atribuite României la nivelul Uniunii Europene (UE).
În plus, măsura vizează instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costurile emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice.
Prin această schemă, derulată prin Fondul de Mediu, statul ajută industria şi creează premisele unei colaborări viitoare, potrivit ministrului.
”Practic, prin această schemă de ajutor de stat, prin acestă Ordonanţă, ajutăm şi industria şi creăm şi premisele unei colaborări în proiecte viitoare de reducere a emisiilor de CO2. Sper să reuşim să venim în sprijinul industriilor respective şi să menţinem locurile de muncă în România, ceea ce este foarte important, şi să creştem competitivitatea industriei româneşti”, a spus Popescu.
Schema de ajutor de stat care este aprobată de Comisia Europeană şi este aplicată în 12 ţări europene, potrivit ministrului. Popescu a subliniat că statele respective ajută, astfel, consumatori industriali din 15 domenii să beneficieze, prin intermediul certificatelor de emisii de CO2, de reduceri ale preţului la energie electrică.